Jurnalul.ro Ştiri Politică Viorica Dăncilă: Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene, bazată pe 4 piloni

Viorica Dăncilă: Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene, bazată pe 4 piloni

Priorităţile României la preşedinţia Consiliului UE sunt organizate pe patru piloni: Europa convergenţei, Europa siguranţei, Europa - actor global şi Europa valorilor comune, a declarat miercuri prim-ministrul Viorica Dăncilă, în plenul Parlamentului.
Ea a precizat că primul pilon - Europa convergenţei - se bazează pe "creştere, coeziune, competitivitate, conectivitate".
"Convergenţa şi coeziunea care să asigure o dezvoltare durabilă şi echitabilă pentru toţi cetăţenii europeni sunt esenţiale pentru promovarea unei Europe unite şi pentru creşterea competitivităţii UE la nivel global. Acestea trebuie să constituie repere ale acţiunii la nivel european, reflectând, totodată, interesele României în calitate de stat membru al UE. Deciziile privind viitorul politicilor europene trebuie să se reflecte în priorităţile de finanţare ale Uniunii. Drept urmare, preşedinţia României la Consiliul UE va contribui la proiectarea următorului Cadru Financiar Multianual post-2020, pentru atingerea obiectivelor în următorii 7 ani, astfel încât să asigure echilibrul între politicile generatoare de creştere şi convergenţă în spaţiul comunitar", a spus Dăncilă.
Potrivit acesteia, preşedinţia României la Consiliul UE îşi propune "să avanseze lucrările în domeniul economic, financiar şi fiscal, cu scopul stimulării creşterii şi investiţiilor şi sprijinirii reformelor structurale" şi să contribuie la "consolidarea Uniunii Economice şi Monetare''.
Din aceeaşi perspectivă a convergenţei, a continuat ea, preşedinţia română a Consiliului UE este interesată de dimensiunea socială, prin punerea în aplicare a Pilonului European al Drepturilor Sociale.
"Vom promova educaţia incluzivă şi performantă. Ne interesează asigurarea şanselor egale şi o creştere a mobilităţii forţei de muncă pe piaţa internă", a completat premierul.
Dăncilă a adăugat că o altă direcţie de acţiune este "promovarea cercetării şi inovării" şi, în primul rând, "digitalizarea şi conectivitatea, ca principali factori în creşterea competitivităţii industriei europene".
"Digitalizarea industriei europene va reprezenta o primă temă naţională prioritară care va fi promovată la nivelul UE. Vom stimula diversificarea actualei baze industriale din UE, prin promovarea digitalizării şi implementarea inteligenţei artificiale în procesele industriale", a spus ea.
Premierul a precizat că un alt obiectiv prioritar este conectivitatea.
"Asigurarea convergenţei reale (...) depinde în mod direct de realizarea conexiunilor de toate tipurile, în special în zonele mai slab dezvoltate. Conectarea acestor regiuni cu restul Europei, în toate formele posibile, prin reţelele de transport, energetice sau digitale reprezintă cea mai sigură şi mai eficientă cale de dezvoltare. Conectivitatea asigură fluxurile de circulaţie funcţionale, de mărfuri, de resurse naturale, energetice sau de resurse umane esenţiale pentru dezvoltarea economică", a precizat premierul.
Dăncilă s-a referit şi la cel de-al doilea pilon - "Europa siguranţei".
"În ceea ce priveşte securitatea internă, vom pune accentul pe creşterea cooperării şi inter-operabilităţii la nivel european între sistemele şi structurile naţionale specifice. Ne interesează în principal protejarea cetăţenilor, companiilor şi instituţiilor publice în spaţiul virtual şi creşterea rezilienţei Uniunii la atacuri cibernetice. Securitatea cibernetică nu mai poate fi considerată doar o opţiune, deci orice proiect privind societatea informaţională trebuie să ia în considerare componenta securităţii cibernetice. În calitate de preşedinţie a Consiliului UE, ne propunem să avem o contribuţie decisivă în acest domeniu", a subliniat şefa Guvernului.
Ea a punctat că o altă prioritate legată de securitatea spaţiului comunitar este lupta împotriva terorismului. "În acest sens ne propunem operaţionalizarea şi chiar extinderea mandatului Parchetului european către infracţiunile de terorism", a spus Dăncilă.
Premierul a adus în discuţie un alt subiect important pe agenda europeană - migraţia.
"Este un dosar extrem de dificil, care nu a reuşit să coaguleze o poziţie unitară a statelor membre. De aceea, ne propunem să formulăm noi soluţii care să garanteze o gestiune eficientă şi durabilă. Ne interesează în mod special consolidarea frontierelor externe ale UE, inclusiv printr-o consolidare a capacităţii operaţionale a Agenţiei Europene de Poliţie de Frontieră şi Garda de Coastă. De asemenea, în viziunea noastră este important să promovăm cooperarea cu statele de origine şi de tranzit. Am convingerea că forma cea mai eficientă de abordare a problemei migraţiei este de a combate cauzele profunde, sursa acestui fenomen", consideră Viorica Dăncilă.
Premierul a menţionat că în privinţa pilonului referitor la Europa, ca actor global, viziunea preşedinţiei române are în vedere că acţiunile UE pe plan mondial trebuie să pornească de la angajamentele comune asumate prin Strategia Globală de Politică Externă şi de Securitate a Uniunii Europene.
''În acest sens, vom promova întărirea capacităţilor de apărare şi securitate ale UE în strânsă legătură cu procesele similare din cadrul NATO'', a completat ea.
Un capitol special în ceea ce priveşte politica externă a Uniunii în timpul preşedinţiei României va fi dedicat Mării Negre, care trebuie să ocupe un loc central pe agenda Uniunii Europene, inclusiv din perspectiva revigorării Sinergiei Mării Negre.
''O altă prioritate în plan extern va fi extinderea Uniunii în Balcanii de Vest pentru asigurarea unui plus de securitate externă şi internă. Ne vom axa pe dezvoltarea dialogului şi implicării tineretului în gestionarea problemelor din regiune, comunicării strategice a UE dedicate sud-estului Europei. În egală măsură, ne dorim acţiuni coordonate şi coerente în vecinătatea Uniunii, iar aniversarea a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic va reprezenta un moment important în acest sens", a completat premierul.
Dăncilă a spus că în ceea ce priveşte "Europa valorilor comune" se are în vedere stimularea coeziunii europene prin raportare permanentă la valorile comune pe care se bazează Uniunea.
"Doar în acest mod putem combate eficient rasismul, intoleranţa, xenofobia, populismul, antisemitismul şi descuraja discursul bazat pe ură. Doar în acest fel putem să contribuim la asigurarea egalităţii de tratament la care aspiră toate statele membre şi toţi cetăţenii europeni. De asemenea, cred că este necesar să stimulăm implicarea tinerilor în conturarea unei Europe puternice, bazate pe valori europene comune", a mai spus premierul.
Nu în ultimul rând, Dăncilă s-a referit şi la importanţa Summitului de la Sibiu din 2019.
"Cred cu tărie că anul 2019 poate fi un an al relansării ideii europene şi Summitul extraordinar de la Sibiu să fie un moment important în acest sens. De aceea lucrăm împreună pentru ca la acest eveniment, care se va desfăşura pe durata preşedinţiei române a Consiliului, să se definească noua Agenda Strategică a Uniunii - un document care va ghida acţiunile Uniunii pe termen mediu. Mai mult ca oricând este nevoie ca statele membre să transmită un semnal clar privind capacitatea de a continua împreună, în aceeaşi direcţie, într-un proiect puternic şi unit", a susţinut premierul, în plenul Parlamentului. 

Sursa: Agerpres 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri