Ziua 1. Prin voința liderului suprem, făuritor de lege și biruitor al statului paralel, soarele Teleormanului, respectatul președinte Liviu Nicolae Dragnea, eu, Dăncilă Vasilica Viorica, sunt de astăzi prim-mini...
P.S. Ce era să cad în păcatul trufiei! Mă voi demasca în primul CEx. Cine sunt eu? Nimeni. El este totul. M-a sunat. Acum știu ce am de făcut.
Ziua 2. M-a sunat să întrebe dacă am făcut. Oare părintele celor mulți și asistați social, ocrotitorul dreptății, se îndoiește de mine? Ce OUG l-ar face fericit? O dezincriminare? O baltă?
Ziua 3. În tot palatul simt prezența trădătorului Grindeanu. Parcă îl văd așezat la biroul meu și uneltind împotriva binefăcătorului. Îl aud refuzându-i îndrumarea, spunându-i cuvântul cu “n”. Mă apucă depresia, dar îmi revin. Ușa se dă de perete. Oare visez? Este Învățătorul.
Ziua 10. De dimineață mi-am consultat agenda. Nimic. Adică ședință de guvern. M-am plictisit îngrozitor două ore. Îmi venea să mă coafez, îmi venea să mă vopsesc. Apoi am trimis la Monitorul Oficial valiza cu documente pe care am primit-o de la Conducător.
Ziua 20. De când sunt aici am o senzație de deja vu. Și astăzi mi-am dat seama ce e. Telefonul meu de la Palatul Victoria sună exact ca telefonul meu de la Petrom Videle, când se terminau buteliile. Doar că acum singurul fără butelie e șeful. Cum ar veni...
Ziua 30. Din nou ședință de guvern. Azi am cunoscut o ministră de la Educație. Sau Transporturi. Nu era sigură și decât să mă mintă mi-a zis că nici ea nu știe. E de-a noastră, dar plecată de mult din județ. Pe ea au trimis-o în Australia. Sau Bacău. Adică clar una din astea. Probabil ambasadoare. Ce știm noi? Stăm unde ne pune.
Ziua 100. E, fir-ar al dracu. Să fie. Adică lipsesc un sfert de oră. Și când mă întorc... Aoleu, ce draci am. Îmi zice că unde am fost. Da’ ce, sunt servitoarea ta, mă? Am fost să mă văd cu o fată de la Justiție și Păduri. E bine? Deci nu i-am zis nimic. Turbez.
Ziua 110. Ăsta e chiar obraznic. Schimb ieri două legi și azi mă sună. Că de ce? Păi, că de șefă la tot guvernul ce sunt. Și p’asta chiar i-am spus-o. Bine, altfel. Că mă scuzați, că așa m-am gândit cu băiatul de la Economie. Și ce-mi zice. Că cică singurul băiat e el. Așa ceva n-am mai auzit de când controlam o benzinărie la Roșiori. Dar atunci mi-a plăcut.
Ziua 120. Nu mai răspund. Sună telefoanele de s-au speriat pompierii. De două ori au intrat azi peste mine cu furtunele în mână. Credeau că e de la ei.
Ziua 150. Ajung la Partid - în hol, Tudose. Zice: Lasă, Vasilico, că nici Churchill n-a fost pe viață. Zic: Tudose! Niciodată atât de mulți prim-miniștri n-au datorat atât de mult unui singur om. Nici tu nu auzisei de tine, până să te pună. Ești creația lui. Și ne-am închinat amândoi la Icoana cu mustață.