Jurnalul.ro Ştiri Politică Virgil Popescu, despre noua centrală termoelectrică de la Iernut: Va fi pusă în funcțiune anul acesta, spre sfârșitul anului

Virgil Popescu, despre noua centrală termoelectrică de la Iernut: Va fi pusă în funcțiune anul acesta, spre sfârșitul anului

Noua centrală termoelectrică a SNGN Romgaz de la Iernut va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul acestui an, a anunțat, vineri, la Târgu Mureș, ministrul Economiei, Virgil Popescu.

Inițial, termenul de finalizare a noii centrale termoelectrice de la Iernut era 31 ianuarie 2020.

„De asemenea, aveţi Centrala de la Iernut şi nu întâmplător astăzi ar fi trebuit, dacă nu era o implicare masivă a Guvernului, a primului ministru, a mea, de a reuşi să repunem pe tapet în două etape. Expira contractul de realizare, ştiţi că nu este gata, şi cu implicarea EximBank-ului am repus-o pe rol, am prelungit programul naţional de investiţii în aşa fel încât vă pot spun e, şi vom veni să verifică şi stadiul lucrărilor la faţa locului, Centrala de la Iernut va putea fi pusă în funcţiune anul acesta, spre sfârşitul anului", a declarat Virgil Popescu.

Investiţia, în valoare de circa 269 milioane de euro, fără TVA, era prevăzută ca 75% din sumă să provină din fondul Romgaz, iar 25% reprezenta o finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.

Prin noua centrală, conducerea Romgaz susţine că eficienţa producerii energiei electrice va creşte la 56,42%, faţă de randamentul actual de circa 35% - 39%, va scădea consumul de combustibil gaze naturale şi implicit emisiile. Mai mult, se vor reduce costurile de producere a energiei electrice şi va creşte siguranţa în exploatare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri