Prezența în România a directorului general executiv al grupului ENEL în plină criză a prețurilor la energie este o știre care reține atenția. Francesco Starace a avut o întâlnire la Palatul Victoria cu premierul în funcție și apoi la Cotroceni, cu Klaus Iohannis, program ce denotă nu simple acțiuni de protocol, ci discuții de substanță. Probabil că vor apărea interpretări politice extrase din vizita șefului ENEL, care vine la București să prezinte planuri de anvergură într-un moment de puternică tensiune politică, interlocutorii din Executiv lucrând sub semnul moțiunii de cenzură. Pe de altă parte, cei din echipa Cîțu pot afișa o stare de stabilitate pe funcțiile lor, percepută ca atare și certificată de dialogul cu o companie de talie mondială, care are informații solide privind situația din țările unde are activitate. În consecință, Virgil Popescu, ministrul Energiei, cel care a negociat anterior programul vizitei în România a directorului general al ENEL, este, din acest punct de vedere, principalul beneficiar de imagine. Dar câștigul de imagine, după vorba românească, nu ține de foame, așa că este important să aflăm care sunt rezultatele concrete ale prezenței italienilor la București.
Grupul este prezent în România cu precădere pe zona de furnizare și distribuție, preluând prin privatizări succesive zone mari ale acestei activități comerciale. În prezent, are circa două milioane de clienți rezidențiali, deci este prins în „războiul facturilor”, dar și al prețurilor, ca furnizor de ultimă instanță. Amenzile primite de la ANRE după liberalizarea pieței de energie, de circa 3,5 milioane de lei, dar și după numărul de reclamații de la clienți - 3.700 -, fac din ENEL un „cal de bătaie” scos în manejul nemulțumirilor în cascadă venite de la populație. Cu o situație asemănătoare se confruntă ENEL și în Spania, unde deține o pondere importantă a pieței de energie, după ce a cumpărat compania Endesa. Creșterea facturilor la energie pune guvernul spaniol în dificultate, ca și la București, unde sunt multe voci care cer o plafonare a prețurilor la electricitate și gaz natural.
Pe acest fond de „nervozitate” politică, proiectele de investiții sunt un pansament bine-venit. Italienii au în România parcurile eoliene și fotovoltaice cu o capacitate de 554 MW, care asigură 2% din producția de energie, anunțând acum noi investiții în energia verde. După retragerea CEZ din România, dezvoltarea de noi capacități cu capital străin nu poate fi decât benefică. Importante ar fi însă și investițiile în rețeaua de distribuție, unde grupul italian are 118 mii km de rețea electrică - circa o treime din piața de distribuție - cu impact pentru siguranța de funcționare a sistemului energetic și asigurarea continuității de aprovizionare a populației. De asemenea, un punct nevralgic este și conectarea zonelor izolate unde furnizorii nu se înghesuie să facă investiții sau au multe promisiuni neonorate.
Cred că Virgil Popescu nu a ratat ocazia de a „fura” de la Francesco Starace experiența ENEL în drumul de la compania națională la marele grup internațional prezent acum puternic în Europa și America Latină. În anii ’60, ENEL era o companie cu dezvoltare exclusivă în centrale hidroelectrice. Prin privatizare pe bursă, acțiune condusă de Starace, miliardele de euro au fost folosite pentru extinderea în energii regenerabile și investiții externe. Așadar, acest model de creștere și diversificare poate fi aplicat și pentru cea mai eficientă companie națională românească - HIDROELECTRICA -, angajată în extinderea activității de furnizare, cu efect de temperare a prețurilor, dar și cu investiții în parcurile eoliene.