Publicul este invitat să parcurgă un traseu expozițional care va cuprinde Saloanele Regale ale Palatului – Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cerchez și Sufrageria Regală Cotroceni – aflate la etajul 1 – și Pivnița Mică, ce găzduiește expoziția multimedia A fost odată la Cotroceni.
Totodată, vizitatorii mai au ocazia să vizioneze, în Spațiile Medievale, expoziția temporară Tinerimea artistică în colecția Muzeului Național Cotroceni, ce reunește lucrări ale membrilor societății, pe care Muzeul Național Cotroceni le deține în patrimoniu. Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbulescu, Arthur Verona, Frederic Storck, Ștefan Popescu și Gheorghe Petrașcu, Nicolae Grigorescu, Apcar Baltazar, Samuel Mützner, Eustațiu Stoenescu, Ion Theodorescu-Sion sunt doar câțiva dintre artiștii ale căror lucrări sunt expuse cu această ocazie.
Pe parcursul traseului de vizitare, publicul va putea solicita și va primi informații de la specialiștii muzeului, care se vor afla în fiecare dintre spațiile deschise.