Jurnalul.ro Ştiri Politică Vlad Voiculescu: Data de 7 iunie nu ar fi potrivită pentru alegerile locale, sunt Rusaliile

Vlad Voiculescu: Data de 7 iunie nu ar fi potrivită pentru alegerile locale, sunt Rusaliile

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, susţinut de PLUS pentru candidatura la Primăria Capitalei, consideră că data de 7 iunie 2020 nu este potrivită pentru organizarea alegerilor locale, pentru că atunci sunt Rusaliile.

"Din nou, ceea ce poate să facă un guvern "responsabil": să pui data alegerilor locale, probabil cea mai importantă dată pentru alegerile din România dintre cele pe care le avem în faţă, în ziua de Rusalii. Nu e deloc un lucru înţelept. Ştim că mulţi oameni folosesc această oportunitate pentru a face ceea ce în restul anului poate nu pot să o facă. Nu e cea mai fericită dată. Nu ştiu dacă Guvernul se întreabă dacă ar putea să schimbe data asta, dar nu ar fi deloc un lucru rău", a spus Voiculescu, luni, la finalul şedinţei Birourilor naţionale reunite ale Alianţei USR PLUS, care au stabilit că va exista un candidat comun la alegerile locale.

În Capitală, competiţia este între Vlad Voiculescu, din partea PLUS, şi Nicuşor Dan, independent susţinut de USR. AGERPRES

Subiecte în articol: vlad voiculescu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri