Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin avertizează Casa Albă să nu dea ucrainenilor arme defensive

Vladimir Putin avertizează Casa Albă să nu dea ucrainenilor arme defensive

de Şerban Mihăilă    |   

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a avertizat administrația de la Washington pe un ton voalat, afirmând că orice decizie a Statelor Unite de a furniza autorităților de la Kiev armament defensiv ar duce atât la intensificarea conflictului din estul Ucrainei, cât și la posibila extindere teritorială a operațiunilor militare lansate de separatiștii proruși. Putin propune trimiterea „căștilor albastre” în Ucraina.

„Furnizarea de armament într-o zonă de conflict nu ajută în niciun fel eforturile de pace și nu face altceva decât să înrăutățească situația”, a spus Putin, răspunzând unei întrebări asupra posibilității ca SUA să ofere Ucrainei armament greu. „O astfel de decizie nu ar schimba situația din teren, dar ar putea duce la creșterea numărului de victime”, a precizat Putin, citat de Reuters, la o conferință de presă organizată la Xiamen, în sud-estul Chinei, cu ocazia summitului BRICS, grupul celor cinci țări emergente – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Aflat într-o vizită oficială la Kiev, luna trecută, secretarul american al Apărării, Jim Mattis, declarase că examinează posibilitatea trimiterii de armament defensiv pentru armata ucraineană, opțiune respinsă anterior de fostul președinte american, Barack Obama. Încă de la începutul lunii august, administrația de la Washington a redeschis discuțiile pe tema livrării de echipamente militare americane, din categoria „arme letale”, către Kiev. Surse militare de la Pentagon au precizat la vremea respectivă că este vorba, în primul rând, despre echipament antitanc și antiaerian, care să-i ajute pe militarii ucraineni în confruntarea cu separatiștii proruși, susținuți de Moscova în estul Ucrainei, într-un conflict soldat în ultimii trei ani cu peste 10.000 de morți.

Amenințări cu extinderea crizei

„Autoproclamatele republici  din estul Ucrainei au suficiente arme, inclusiv cele capturate de la partea adversă (…) Este greu de anticipat cum vor reacționa autoproclamatele republici; poate vor desfășura echipamente militare și în alte zone de conflict”, a avertizat Vladimir Putin, amenințând voalat Casa Albă cu extinderea luptelor din Ucraina, în eventualitatea furnizării de armament defensiv pentru Kiev

Liderul de la Kremlin a mai afirmat că Rusia intenționează să înainteze un proiect de rezoluție în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, propunând desfășurarea de trupe ONU de menținere a păcii în estul Ucrainei, pentru a-i proteja pe observatorii OSCE trimiși să monitorizeze acordul de încetare a focului. 

Separatiștii susținuți de Moscova în estul Ucrainei au proclamat crearea unui nou „stat”, pe teritoriul controlat de rebeli cu ajutorul unităților și tehnicii militare trimise pe ascuns de ruși. Autointitulată „Mica Rusie”, după denumirea avută în perioada țaristă de cea mai mare parte a teritoriului de astăzi al Ucrainei, entitatea separatistă a adoptat propria constituție. Putin a respins acuzațiile Kievului, privind sprijinul militar acordat separatiștilor.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri