Liderul rus Vladimir Putin a mai relaxat schimbările pregătite pentru vârsta de pensionare, în contextul protestelor şi scăderii drastice a încrederii pe care cetăţenii Rusiei o au în el, notează BBC.
Vladimir Putin a spus că vârsta de pensionare va creşte de la 55 la 60 de ani în cazul femeilor, în loc de vârsta de 63 de ani planificată iniţial, însă creşterea la 65 de ani pentru bărbaţi va rămâne.
Într-o apariţie televizată, Vladimir Putin a spus că populaţia muncitoare a ţării este în scădere, motiv pentru care o astfel de schimbare este esenţială. În schimb, sindicatele au avertizat că mulţi nu vor trăi suficient astfel încât să ajungă să se pensioneze.
Bărbaţii din Rusia au o speranţă de viaţă de 66 de ani, în timp ce la femei este de 77 de ani, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Problema vârstei de pensionare a scăzut popularitatea lui Putin de la 80% la 64%.
Putin a mai declarat că problema creşterii vârstei de pensionare a fost amânată pentru ani, însă o continuă amânare riscă să crească sărăcia. “Orice întârziere ar fi iresponsabilă”, a spus acesta. “Deciziile noastre trebuie să fie juste şi bine balansate.”
În trecut, Putin a promis că vârsta de pensionare nu va fi niciodată mărită, atâta timp cât el este la conducere.
“Femeile nu numai că muncesc, dar au grijă şi de casă, de copii şi de nepoţi. Vârsta de pensionare nu trebuie să fie mărită mai mult decât la bărbaţi”, a spus Vladimir Putin.
Preşedintele Rusiei a propus, iniţial, ca vârsta de pensionare la femei să crească cu opt ani: de la 55 la 63, însă, ulterior, acesta a spus că vârsta de pensionare va creşte cu cinci ani, la fel ca în cazul bărbaţilor.