x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Avertismentul unui medic: "Un singur pahar de alcool poate face ravagii în organism"

Avertismentul unui medic: "Un singur pahar de alcool poate face ravagii în organism"

de Redacția Jurnalul    |    25 Dec 2025   •   20:20
Avertismentul unui medic: "Un singur pahar de alcool poate face ravagii în organism"
Sursa foto: Hepta/Alcoolu, indifrent de cantitate, provoacă leziuni severe în organism.

În pragul Crăciunului și al Revelionului, când mesele îmbelșugate și consumul de alcool cresc semnificativ, medicul Virgiliu Stroescu lansează un avertisment dur: alcoolul afectează grav sănătatea, indiferent de cantitate sau formă.

Alcoolul, sub orice formă, arde, omoară, distruge”, a declarat Stroescu la Antena 3 CNN.

Medicul explică faptul că cesta  coagulează membranele celulare și organele interne, provocând leziuni severe. „Dacă iei un păhărel de țuică înainte de masă, esofagul se transformă într-o rană. Pe unde trece alcoolul, se face o rană”, a adăugat specialistul.

Dr. Virgiliu Stroescu atrage atenția că obiceiul de a consuma băuturi tari înainte de masă poate crește riscul apariției cancerului. În plus, efectele asupra creierului sunt extrem de grave: „Alcoolul micșorează volumul creierului, iar consumul prelungit poate reduce dimensiunea acestuia cu până la 30%. Mor aproximativ 30 de milioane de neuroni la un singur pahar de bere.”

Medicul recomandă prudență și consum responsabil în perioada sărbătorilor, pentru a evita efectele pe termen lung asupra sănătății.

×
Subiecte în articol: cod portocaliu viscol munte