Jurnalul.ro Ştiri Externe Vladimir Putin, prezent în India într-o vizită dominată de vânzările de arme

Vladimir Putin, prezent în India într-o vizită dominată de vânzările de arme

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în India pentru o vizită de două zile dominată de vânzarea sistemelor antiaeriene S-400, ceea ce ar putea irita simultan Statele Unite, China şi Pakistanul, potrivit AFP. 

Şeful statului rus a aterizat la New Delhi în jurul orei locale 19:00 (13:30 GMT), însoţit de mai mulţi 'grei' ai guvernului său. Conform programului vizitei, Putin urmează să se întâlnească şi să aibă un dineu cu premierul Narendra Modi. 

Preşedintele rus a fost întâmpinat cu pancarte cu imaginea sa şi urări de binevenit scrise în limbile hindi şi rusă, postate de-a lungul autostrăzii pe care s-a deplasat convoiul său. 

Punctul culminant al acestei vizite, care se va încheia vineri seara, urmează să fie finalizarea achiziţionării de către New Delhi a unor sisteme antiaeriene ruse S-400 (varianta cea mai modernă), un contract care se ridică la circa 5 miliarde de dolari. 

Apărarea este piatra de temelie a legăturilor diplomatice dintre Rusia şi India, care au o relaţie bilaterală istoric privilegiată. 

Negocierile pentru achiziţionarea acestui dispozitiv de rachete sol-aer sunt în curs de desfăşurare de mai multe luni, dar India s-a confruntat cu ameninţări cu sancţiuni din partea SUA în cazul achiziţionării de arme ruseşti. 

De fapt, Congresul american a adoptat o lege în 2017 pentru a sancţiona Rusia pentru acţiunile sale în Ucraina şi ingerinţa sa în alegerile prezidenţiale din SUA. Acest text impune sancţiuni economice împotriva oricărei entităţi sau a unei ţări care încheie contracte de armament cu companii ruseşti. 

India speră să obţină o derogare din partea Washingtonului, dar până acum a primit doar avertismente. 

'Adresăm un apel tuturor aliaţilor şi partenerilor noştri să renunţe la relaţiile cu Rusia care ar duce la sancţiuni', a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat pentru Indian Press Trust miercuri, precizând că sistemele S-400 cad sub incidenţa acestei legi. 

Cu toate acestea, Statele Unite se confruntă cu o dilemă spinoasă aici. Washingtonul nu doreşte să-i ofenseze pe aliaţii indieni, întrucât cele două puteri au acelaşi interes în contracararea ascensiunii Chinei în Asia. 

'Este timpul să arătăm că nu ne lăsăm conduşi de Washington', a declarat pentru AFP Richard R. Subramanian, expert în afaceri strategice din New Delhi.

AGERPRES

Subiecte în articol: Vladimir Putin vanzari de arme india
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri