Weekendul trecut, românii au făcut curăţenie generală prin ţară. Voluntarii din 29 de judeţe s-au mobilizat la strâns de gunoaie, în cadrul acţiunii anuale Let's Do It, Romania!, iar asociaţia Act for Tomorrow a adunat sute de saci cu deşeuri de la malul mării. Doritorii s-au deplasat şi în Parcul Naţional Cozia, pentru a degaja traseele turistice.
În cadrul acţiunii Let's Do It, Romania!, pe 21 septembrie, voluntarii din 29 de judeţe şi-au suflecat mânecile şi au făcut curat în zonele pline de gunoaie din oraşul sau din judeţul lor. Deşeurile au fost semnalizate tot de voluntari, prin aplicaţia TrashOut. România face parte din reţeaua internaţională de ţări care se implică în astfel de acţiuni de curăţenie generală. Amatorii de la noi, înarmaţi cu mănuşi şi saci de plastic, s-au deplasat şi în Parcul Naţional Cozia, ca să adune resturile de pe trei trasee turistice.
Tot în weekendul 21-22 septembrie, în cadrul evenimentului „Acţionăm pentru ape”, organizat de asociaţia Act for Tomorrow, aproape 200 de voluntari au strâns gunoaiele de pe litoral şi din mare. În prima zi, în doar câteva ore, se strânseseră 150 de saci de PET-uri, paie din plastic şi mucuri de ţigară. Astăzi, o echipă de scafandri va aduna deşeurile aflate la adâncime. (L. Budin)
Anul trecut, 158 de țări din întreaga lume au participat la Ziua de Curățenie Mondială – adică 11 milioane de voluntari, care au strâns 88.500 de tone de deșeuri.
Sursă foto: Act for Tomorrow