Deși ambele variante sunt întâlnite în vorbirea curentă și în scris, doar una dintre ele este considerată corectă din punct de vedere lingvistic.
Originea cuvântului
Pentru a înțelege corectitudinea fiecărei forme, este important să explorăm etimologia acestui termen. Cuvântul provine din greaca veche, din termenul „ἁγίασμα” (hagíasma), care înseamnă „sfințenie” sau „ceea ce este sfințit”. Termenul este derivat din „ἅγιος” (hágios), care înseamnă „sfânt”.
Prin urmare, cuvântul românesc păstrează această legătură cu sensul de „sfințenie” și se referă în mod specific la apa sfințită folosită în ritualurile ortodoxe pentru binecuvântare și protecție.
Varianta corectă: "agheasmă"
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române (DEX), forma corectă este "agheasmă". Aceasta păstrează structura mai apropiată de originalul grecesc și este considerată forma literară și normativă.
Exemple de utilizare corectă:
- Preotul a binecuvântat mulțimea cu agheasmă.
- Se spune că agheasma mică poate fi folosită zilnic pentru purificare.
Varianta incorectă: "aghiazmă"
Forma "aghiazmă" apare în vorbirea populară, dar este considerată o variantă neconformă cu normele limbii literare.
Deși forma "aghiazmă" este folosită de unii vorbitori, ea nu are susținere din punct de vedere gramatical și nu este recomandată în textele scrise sau în comunicarea formală.