Oricât am dori să nu luăm de bune felurite scenarii îngrijorătoare pe care ni le servesc anumite entități sau persoane specializate, iată că sunt și cazuri în care acestea pot și chiar trebuie să fie luate ca semnale de avertisment. Firește, au fost (și cu siguranță vor mai fi) situații în care s-a adeverit povestea cu Petrică și lupul, în sensul că alarme false, lansate și întreținute din rea-credință sau pur și simplu din prostie, pe subiecte care pot prezenta mari riscuri pentru colectivitate, au ajuns să îi facă pe oamenii cu scaun la cap să nu le mai creadă nici măcar atunci când sunt, cu adevărat, pe cale să se petreacă. De unde reiese că nu trebuie să ignorăm, în bloc, asemenea mesaje etichetându-le, din start, că țin de ,,scenarită’’.
Un asemenea scenariu ar putea să fie considerat și cel pe care l-a prezentat Mihai Gâdea, aseară, la Antena 3. Scenariu care preia afirmațiile făcute la postul public de televiziune de către Codru Vrabie, cel care și-ar dori ca în România să vină 350.000 de refugiați! Existând, însă, indicii cum că adevărata cifră preconizată ar fi de 1.000.000 de persoane. Deși, deocamdată, tânărul multilateral specialist Codru Vrabie, odinioară suflet caritabil, școlit și,acum, lucrător la un ONG finanțat de Tătucul Soros, s-ar mulțumi și cu ăștia 350.000. Poate că nu aș fi dat prea mare importanță acestor declarații dacă, recent, un domn general (acum în rezervă, dacă am înțeles bine) care a ocupat o foarte importantă funcție în SRI nu ar fi lansat un scenariu-avertisment pe același subiect fierbinte și care, în datele sale esențiale, confirmă îngrijorătoarea ipoteză. În fine, dar câtuși de puțin în ultimul rând, cred că nu ar trebui să uităm că ideea venirii sau, mă rog, a primirii refugiaților, în primul rând a celor din zona Orientului Mijlociu, face obiectul unor controversate decizii ale forurilor conducătoare ale Uniunii Europene. Controversată fiind nu atât ideea în sine cât aceea a cotelor obligatorii impuse ,,de sus’’, fără consultarea și, mai rău, ignorându-se evaluările făcute de către potențialele state-gazdă cu privire la gradul de sustenabilitate la impactul economic și social al venirii refugiaților.
De aceea, Codru Vrabie, proeminentă figură a mai multor entității finanțate de Georg Soros, nume de referință pentru Asociația ,,Funky Citizen’’- care se recomandă promotoare a dorinței de participare, a responsabilității și transparenței în viața socială- nu s-a limitat la a enunța cifra de refugiați pe care o socotește dezirabilă- adică 350.000!-, dar a venit și cu o primă soluție pentru integrarea lor. Propunând ca refugiații să primească locuințe în casele pe care le-au părăsit românii plecați la muncă peste hotare. Să nu mă întrebați cum se va proceda în situația în care locuințele părăsite de ceva vreme s-au degradat și nu pot, întotdeauna, oferi ocupanților relocați condiții optime de trai, fiindcă ar trebui, la rândul meu, să îl întreb pe Codru Vrabie dacă fundațiile și ONG-urile patronate de filantropicul magnat ar fi dispuse să suporte costurile recondiționării imobilelor ofertate. Întrebare la care, pariez de pe acum, că aș fi gratulat cu epitete care mai de care mai măgulitoare, ceva de la ,,naționalist’’ și ,,xenofob’’ mai departe…
Cât privește observația care, de-acum, s-a și făcut și anume că s-ar putea ca, la o adică, locuințele pe care Codru Vrabie și comilitanții le oferă refugiaților, să fie revendicate, o dată și odată, de către cei plecați de izbeliște sau de familiile lor,de data asta nu mai avem nici-o problemă. Știut fiind, de la domnul Ioan Rus cetire, că nevestele celor plecați la muncă peste granițe sunt niște ,,c…e’’(să iertați de vorbă proastă!), iar, progeniturile, niște derbedei sadea.
Vreau să fiu foarte clar:nu pun în discuție problema primirii refugiaților. Consider,însă, că, date fiind multiplele și foarte complexele sale implicații, aceasta ar trebui să facă obiectul unei serioase și argumentate dezbateri publice, la care să participe mediul politic, cel academic și cel asociativ, entități reprezentative ale societății civile în urma căreia să avem o viziune cu adevărat națională, democratică și modernă asupra cotelor de refugiați pe care România le poate primi, ca și a condițiilor în care se va face treaba asta. Ceea ce, însă, mi se pare suprinzător- ca să nu spun mai direct:îngrijorător- este faptul că ongiști și transfrontarieri precum Codru Vrabie nu se focalizează nici pe o altă chestiune, și ea, tot una de foarte mare interes pentru noi toți. Mă refer la nevoia de a avea și de a pune în act un set de politici vizând crearea, la nivel național, dar, în primul rând, în teritoriu, a condițiilor necesare pentru a-i readuce acasă pe românii de peste hotare. Oameni care, în acest fel, ar putea să își valorifice priceperea și bunele practici pe care le-au deprins ,,în afară’’. Bineînțeles, făcând treaba asta în folosul obștii și, deopotrivă, în interesul lor și al familiilor lor.
Știm cu toții, foarte bine, că problema deficitului de forță de muncă este una reală, având consecințe grave asupra mersului economiei, al societății românești și, de aceea, avem nevoie, presantă, de soluții viabile și stabile. De ce nu ne-am pune,atunci, în regim de prioritate națională, chestiunea creării condițiilor optime de muncă, de câștig, de formare și de afirmare, de viață civilizată, pentru concetățenii noștri care au plecat peste hotare tocmai pentru că aici, acasă, nu le-au aflat până atunci când au decis să plece în lumea largă? Din păcate nu avem cunoștință ca Asociația ,,Funky Citizen’’ sau altele de aceeași factură să fi venit cu oferte pe acest domeniu. Ceea ce, fără supărare, îmi ridică oarecari semne de întrebare asupra vitezei cu care au reacționat domniile lor de îndată ce au primit semnal că directiva cu patent Georg Soros trebuie, neabătut, tradusă în viață.
Dar, pentru a nu mi se reproșa că sunt doar un pricinos care nu poate sau, mai rău, nu vrea să priceapă cât umanism și altruism încape în inițiativa lui Codru Vrabie și a băieților săi, am să închei cu o simplă propunere. Îi sugerez, așadar, lui Codru Vrabie să găzduiască, dânsul ca și alți colegi de educație civic-sorosită, o familie de refugiați sau poate chiar mai multe. Cărora, după aceea, să le ofere locurile de muncă unde vor obține performanțe aducătoare de beneficii, pentru Românica și, bineînțeles, pentru ei și ai lor.