Jurnalul.ro Ştiri Externe Washingtonul salută un ''pas important'' în cazul Khashoggi și îndeamnă Riadul la ''mai multă transparenţă''

Washingtonul salută un ''pas important'' în cazul Khashoggi și îndeamnă Riadul la ''mai multă transparenţă''

Statele Unite au apreciat luni ca "un pas important" condamnarea a cinci saudiţi la pedeapsa cu moartea de către justiţia de la Riad pentru moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, notează AFP.

"Verdictele de luni reprezintă un pas important pentru a-i face să plătească pe toţi cei care sunt responsabili de această crimă teribilă", le-a spus jurnaliştilor un oficial american cu rang înalt. "Am încurajat Arabia Saudită să iniţieze un proces judiciar echitabil şi transparent şi vom continua să facem acest lucru", a adăugat el.

În timp ce Turcia şi mai multe organizaţi pentru apărarea drepturilor omului au criticat vehement luni decizia unui tribunal din Riad, care îi achită pe principalii doi suspecţi, acest oficial s-a limitat să ceară "mai multă transparenţă" Arabiei Saudite, aliat apropiat al Statelor Unite.

Jamal Khashoggi, un colaborator al publicaţiei Washington Post, a fost ucis la 59 de ani, în octombrie 2018, în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul. Jurnalistul saudit a fost strangulat şi corpul său dezmembrat de o echipă de agenţi veniţi special de la Riad, în cursul unei operaţiuni care a afectat imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, suspectat că a comandat asasinatul.

Senatul american consideră că prinţul este "responsabil" de moartea lui Jamal Khashoggi. Guvernul lui Donald Trump a avut însă constant grijă să nu atribuie o asemenea responsabilitate lui Mohammed bin Salman, acordând ostentativ prioritate păstrării bunelor relaţii cu regatul saudit.

Luni, alesul democrat Adam Schiff, preşedintele Comisiei pentru serviciile de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, a afirmat într-un comunicat că verdictul pronunţat de justiţia saudită este doar o prelungire a "eforturilor regatului de a pune distanţă între conducătorii saudiţi, printre care prinţul moştenitor şi consilierii săi, şi violenta asasinare a unui jurnalist".

Adam Schiff a promis că va lupta în continuare "pentru ca persoanele care au autorizat şi comis uciderea cu premeditare a lui Jamal Khashoggi să fie într-adevăr trase la răspundere".

AGERPRES

Subiecte în articol: Jamal Khashoggi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri