Departamentul pentru Transporturi al Statelor Unite a anunţat vineri suspendarea, începând cu 10 decembrie, a zborurilor operate de companiile americane spre toate oraşele cubaneze cu excepţia Havanei, penalizând şi mai mult sectorul turistic vital pentru insulă.
Ministerul a declarat într-un comunicat, citat de France Presse, că a luat această decizie la cererea Departamentului de Stat american, care doreşte "să-şi consolideze politica de presiune economică asupra regimului cubanez pentru represiunea continuă a poporului cubanez şi sprijinul acordat lui Nicolas Maduro în Venezuela".
Washingtonul îşi întăreşte de luni de zile embargoul, în vigoare din 1962, pentru a forţa Cuba să renunţe la sprijinul acordat guvernului venezuelean al preşedintelui socialist Nicolas Maduro.
Nouă aeroporturi internaţionale sunt afectate de această măsură, mai ales cel din Santiago de Cuba, al doilea oraş ca mărime al insulei. Companiile americane vor putea folosi doar aeroportul Jose Marti din Havana pentru zboruri între cele două ţări.
Statele Unite au anunţat deja vinerea trecută că vor revoca licenţele existente ale companiilor americane care îşi închiriau avioanele companiilor cubaneze şi vor refuza orice nouă viitoare cerere.
Aceste sancţiuni au obligat compania Cubana de Aviacion să suspende miercuri legăturile sale cu Mexicul, Venezuela şi o parte din Caraibe.
Washingtonul a anunţat de asemenea în iunie interdicţia ca navele de croazieră americane să facă escală în insulă.