Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie WEF: Elveția cea mai competitivă țară din lume. România a coborât pe locul 68 din 137 de state

WEF: Elveția cea mai competitivă țară din lume. România a coborât pe locul 68 din 137 de state

România ocupă locul 68 în topul celor mai competitive 137 de state din lume, în scădere cu şase poziţii faţă de anul trecut, în timp ce Elveţia şi-a păstrat poziţia de lider mondial pentru al nouălea an consecutiv, potrivit unui raport al Forumului Economic Mondial (WEF), transmit Kyodo şi Reuters.

Scorul general obţinut de România este de 4,30 puncte pe o scară de la unu la şapte. Înaintea României se află state, precum Estonia (locul 29), Cehia (31), Polonia (39), Lituania (locul 41), Slovenia (locul 48), Bulgaria (49), Slovacia (59) şi Ungaria (60). România devansează însă ţări, precum Croaţia (74), Grecia (87) şi Republica Moldova (89).

Potrivit autorilor raportului, România are scoruri mici la indicatorii privind sofisticarea afacerilor (unde se clasează pe locul 116 în lume) dar şi la instituţii (locul 86 în lume) şi infrastructură (poziţia 83). În schimb, România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, unde ocupă locul 38 în lume, şi mărimea pieţei, locul 41. Dar cele mai mari probleme cu care se confruntă ţara sunt: impozitarea, birocraţia, accesul la finanţare, forţa de muncă educată inadecvat, corupţia şi furnizarea inadecvată a infrastructurii.

Elveţia (cu un scor de 5,9 puncte) este urmată de SUA (5,9 puncte), Singapore (5,7 puncte), Olanda (5,7 puncte), Germania (5,7 puncte), Hong Kong (5,5 puncte), Suedia (5,5 puncte) şi Marea Britanie (5,5 puncte). La coada clasamentului se regăsesc Mozambic (2,9 puncte) şi Yemen (2,9 puncte).

Raportul Forumului Economic Mondial evaluează factori, cum ar fi performanţa din sectorul public, mediul macroeconomic, calitatea educaţiei şi a infrastructurii în 137 de ţări şi teritorii.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri