Jurnalul.ro Special Interviuri Scurtă istorie culturală a vrăjitoriei în România

Scurtă istorie culturală a vrăjitoriei în România

de Florian Saiu    |   

Dialogul cu Ștefana Pop-Curșeu și Ioan Pop-Curșeu este, dincolo de privirea furișată în universul magic al României, o invitație la reevaluare a patrimoniului cultural neaoș, unul bogat, fascinant, revelator, dar și fragilizat astăzi din cauza propriei noastre inconsistențe.

- Jurnalul: Iată că la doi ani de la publicarea unei lucrări excepționale – Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală (Editura Școala Ardeleană, 2020), premiată în 2022 de Academia Română – ați conceput una și pentru publicul din afara țării noastre – Witchcraft in Romania (Palgrave Macmillan, 2022). Sincere felicitări, stimată doamnă Ștefana Pop-Curșeu și stimate domnule Ioan Pop-Curșeu! Și-acum lămuriți, vă rog, aceste prime mirări: este vorba despre aceeași „vânătoare de fermecătoare/vrăjitoare” ori studiul apărut la finalul anului trecut în limba engleză diferă de cel românesc? Care ar fi diferențele și care ar fi similitudinile? Cum arată inima acestei cărți, ce tratează concret?

 

- Ștefana Pop-Curșeu, Ioan Pop-Curșeu: Cartea pe care am publicat-o în limba engleză, deși se hrănește substanțial din cercetări pe care le-am desfășurat anterior, anume din Magie și vrăjitorie în cultura română. Istorie, literatură, mentalități (2013) și din Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească, este totuși o lucrare cu totul nouă, autonomă, gândită pentru publicul internațional. Am proiectat-o și realizat-o ca pe o sinteză, destinată să ofere cât mai multe informații relevante pentru cititori interesați de istoria vrăjitoriei, însă nefamiliarizați cu cazul cultural românesc și cu dezvoltarea istorică a culturii române. În acest sens, am optat pentru o structură în oglindă a cărții, împărțind-o în două părți simetrice.

- Mai precis?

- Prima este consacrată modului în care vrăjitorii și vrăjitoarele au fost tratați în lumea de aici (legislație, procese, pedepse), iar a doua se focalizează pe chinurile pe care cei vinovați de vrăjitorie le suferă în lumea de dincolo, după moarte. În a doua parte, am inclus considerații despre reprezentările vrăjitorilor și vrăjitoarelor în imagini ale iadului din compozițiile Judecății de Apoi prezente în biserici din întreg arealul cultural românesc. Witchcraft in Romania cuprinde douăzeci și una de imagini color cu astfel de compoziții, alese pe sprânceană, menite să trezească interesul străinilor pentru această dimensiune a artei religioase românești. De asemenea, am considerat necesar ca în Introducere să construim un cadru de ansamblu, alcătuit din principalele repere ale istoriei medievale și moderne a românilor, de care să se poată ancora evenimentele referitoare la istoria vrăjitoriei, descrise în corpul cărții. Bibliografia a fost alcătuită din lucrări reprezentative, mai ales unele publicate în limba engleză, în așa fel încât persoanele dornice să aprofundeze un aspect ori altul din cartea noastră să poată avea deschiderile necesare.

Fenomenele mentalitare, foarte răspândite în România

- Dar care au fost reperele în baza cărora ați integrat vrăjitoria din România în „curentul” vrăjitoriei europene? Care sunt specificitățile vrăjitoriei de la noi, ce avem unic, ce-am preluat din alte culturi și, nu în ultimul rând, ce-a mai rămas astăzi din toate aceste (să le spunem) superstiții?

- Pentru ca lucrarea noastră să poată face ușor joncțiunea cu alte cărți despre istoria vrăjitoriei europene, am preluat un model de analiză prezent în câteva dintre cele mai semnificative studii istorice, semnate de Julio Caro Baroja, Jeffrey B. Russell, sau Brian P. Levack, cercetători care pleacă de la prezentarea legislației împotriva vrăjitoarelor și vrăjitorilor, trec la analiza proceselor de vrăjitorie și ajung la discreditarea acestor fenomene de către o critică iluministă a superstițiilor, dezvoltată de-a lungul veacului al XVIII-lea. Cu câteva nuanțe, acest model de interpretare poate fi aplicat și în cazul culturii române, așa cum am arătat mai ales în prima parte din Witchcraft in Romania.

Trăsătura specifică cea mai importantă pe care o constatăm în cazul culturii române ar fi totuși că vrăjitoria nu a fost combătută cu atâta înverșunare ca în alte spații europene, ceea ce a permis o supraviețuire mai îndelungată a unor fenomene pe care le-am putea include în categoria superstițiilor. Astăzi, fenomenele mentalitare numite superstiții – în lipsa unui termen mai adecvat – rămân foarte răspândite în România, spre bucuria antropologilor și a etnologilor.

- O mare parte a teritoriului european a fost cuprins în trecut de „febra vrăjitoarelor”. Au fost ridicate ruguri pe care au ars mii de femei suspectate de erezie, practici magice etc. S-a consumat și la noi acest fenomen cu puternic impact emoțional ori românii au luat totul mai ușor, mai în răspăr (à la légère)?

- Este adevărat că „febra vrăjitoarelor” a cuprins între secolele XV și XVIII întreaga Europă Occidentală și o mică parte din Lumea Nouă, ducând la numeroase execuții. Au fost, conform cu estimări destul de riguroase, în jur de 60.000 de victime, în special femei, însă acest număr nu este definitiv și va fi cel mai probabil ajustat de cercetări ulterioare.

„Vrăjitoarele”, persecutate îndeosebi în Transilvania

- La noi au fost înălțate ruguri?

- Și în istoria românilor au fost procese, persecuții și scandaluri legate de vrăjitorie, a căror reconstituire este destul de dificilă, din pricina rarității documentelor specifice. Totuși, pasionații de istoria vrăjitoriei au datoria și posibilitatea să aducă la lumină trecutul cu o cât mai mare acuratețe: aceasta am încercat și noi să facem în Witchcraft in Romania. Dacă în Țara Românească și Moldova au existat puține procese de vrăjitorie, în Transilvania – care era integrată într-un sistem cultural de factură occidentală – persecuțiile împotriva vrăjitoarelor au fost numeroase și aspre, ele implicând și comunitățile românești majoritare. Sigur că motivațiile de ordin etnic n-au fost primordiale în declanșarea vânătorii de vrăjitoare, însă au jucat un oarecare rol, cu atât mai mult cu cât românii ardeleni erau diferiți de ceilalți locuitori ai provinciei și din punct de vedere al religiei (factor-cheie în construcția de identitate în secolele XV-XVIII). În Witchcraft in Romania, am elaborat un sistem de interpretare a documentelor emise în Transilvania de autoritățile maghiare sau germane care să țină seama de toate detaliile ce pot semnala prezența unor români în scandalurile de vrăjitorie. Oricum ar fi, atât în Țara Românească și Moldova, cât și în comunitățile românești compacte din Transilvania, intensitatea persecuțiilor antivrăjitorești a fost mult mai scăzută față de lumea occidentală, chiar și față de comunitățile săsești și maghiare.

- Oare de ce?

- Câțiva factori explică, din punctul nostru de vedere, această situație: legislația ortodoxă mai blândă față de cea protestantă ori catolică (la ortodocși, erau prevăzute numai pedepse canonice pentru vinovați), nevoia mai ridicată de servicii medicale și magice (în lipsa medicilor, abia prezenți în unele orașe), dar și slăbiciunea instituțiilor civile punitive și a elitelor politice și culturale. Nu trebuie exclusă din panoplia explicațiilor posibile ale intensității scăzute a persecuțiilor antivrăjitorești nici o oarecare tendință a românilor de a lua totul à la légère, așa cum sugerați mai sus...

182, 188, 194...

- Îmi dezvăluiați într-un dialog prilejuit de publicarea cărții Iconografia vrăjitoriei... că pentru a realiza această cercetare titanică și pasionantă ați vizitat, între 2003 și 2019, mai bine de 1.000 de biserici de pe tot cuprinsul României. Care dintre aceste vechi lăcașe de cult v-a trezit cel mai mare interes? Și de ce? Ce păstrează el atât de valoros? Și care a fost – nu m-am putut abține să las deoparte această curiozitate cu repetiție – cea mai surprinzătoare descoperire?

- Da, așa spuneam, într-adevăr, în precedentul nostru dialog. Am adăuga acum că de la o carte la alta, de la un an la altul, numărul bisericilor vizitate crește exploziv, lărgind baza de date cu care lucrăm și sporind descoperirile relevante. În 2020, când am publicat Iconografia vrăjitoriei..., reținuserăm 182 de compoziții ale Judecății de Apoi ce conțin reprezentări legate de vrăjitorie. Când am publicat Witchcraft in Romania, în 2022, aveam deja 188 de exemple la dispoziție, iar azi, în 2023, suntem deja la 194. Este vorba, așadar, de o cercetare în plină desfășurare, care va continua în anii următori, integrând descoperirile pe care fără îndoială o să le mai facem într-o a doua ediție, revăzută, adăugită și mult mai bogat ilustrată, a Iconografiei vrăjitoriei în arta religioasă românească.

Dracii fumează tutun în iad

- Succes!

- Mulțumim. Revenind... Am vorbit și cu alte prilejuri despre marile surprize ale cercetărilor de teren: bisericuțe de sat cu picturi remarcabile din punct de vedere artistic sau teologic (însă este vorba de o religiozitate populară). Uneori, am dat peste opere de artă religioasă excepțional de bine conservate (însă acestea constituie mai degrabă excepția decât regula). Ne-a surprins în multe Judecăți de Apoi prezența foarte comică a diavolilor care fumează tutun în iad, tacticos, lângă bietele suflete chinuite...

- Ce imagini! Și ce imaginație!

- Astăzi, ne-am opri puțin asupra zugravilor din Teiuș, activi în părțile Vâlcii în prima jumătate a veacului XIX. Ei au pictat la Berislăvești-Scăueni, Olăneşti-Valea de Case, Olăneşti Cormoşeşti, Horezu Olari, Fârtățești, Păuşeşti-Măglaşi, Coasta, Neghineşti-Cacova, Chiciora. Interiorul bisericilor e dominat de teme religioase, dar un realism viguros se vădește în portretele de ctitori în costume tradiționale, iar exterioarele şi pridvoarele debordează de scene cu caracter profan, cu jocul urșilor mânați de ursari, scene de vânătoare, ba chiar scene de muncă la culesul şi storsul strugurilor, cu o atmosferă similară celei din podgoriile oltene ale epocii. Pridvoarele sunt ilustrate cu vaste compoziţii ale Judecăţii de Apoi, ce se constituie în adevărate repertorii de istorie a mentalităţilor, fiindcă întotdeauna păcatele săvârșite de păcătoși sunt asociate cu un întreg context social în care s-au întâmplat faptele incriminate. Trăsătura cea mai interesantă a „manierei” şcolii de zugravi din Teiuş – cu privire la Judecata de Apoi – este abundenţa figurilor vrăjitoreşti. Nici un alt grup de artişti şi nici un alt artist individual nu s-a arătat la fel de receptiv faţă de delictele magice şi faţă de complexitatea semnificaţiilor lor sociale.

Importanța patrimoniului „fermecător” și religios

- Jurnalul: Vorbiți-ne, vă rog, și despre importanța acestor bisericuțe pentru zestrea noastră culturală. Primesc ele, așa cum ar merita, atenția cuvenită din partea noastră? Cât la sută din ele sunt integrate și valorificate, de pildă, într-un circuit turistic?

 

- Ștefana Pop-Curșeu, Ioan Pop-Curșeu: Aceste bisericuțe sunt fundamentale pentru zestrea noastră culturală. Uneori, în anumite comunități rurale, biserica este singurul monument din sat și singurul semn vizibil al trecutului. Știm că românii se dezbară de „vechituri” și înnoiesc chiar atunci când nu e nevoie și când ar câștiga mai mult – atât pe plan simbolic, cât și financiar – păstrând urmele istoriei și integrându-le în prezent. Din păcate, politicile publice naționale și locale nu înțeleg întotdeauna rolul vivificator al patrimoniului și faptul că o comunitate cu memorie culturală solidă e mai puternică și face mai bine față provocărilor actualității. Din păcate, abia 10-15% din aceste biserici fac parte din circuite turistice principale și permanente, restul vizitându-se numai ocazional. Cărțile pe care le-am publicat recent, Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească (țintită înspre publicul de acasă) și Witchcraft in Romania (îndreptată spre publicul din străinătate) au avut și scopul de a sensibiliza cât mai multe persoane cu privire la importanța patrimoniului „vrăjitoresc” și pur și simplu religios al României.

 

 

Despre autor

Ioan Pop-Curşeu (n. 1978) este prof. dr. la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai, Departamentul de Cinematografie şi Media, membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj, al Asociaţiei de Ştiinţe Etnologice din România şi al Academia Europaea, secţiunea Film, Media and Visual Studies. A publicat nouă cărţi, dintre care cea mai importantă este Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală (Școala Ardeleană, 2020, în colaborare cu Ștefana Pop-Curșeu), dar şi 150 de articole ştiinţifice şi 50 de recenzii - în ţară şi în străinătate - în limbile română, franceză şi engleză.

 

Despre autoare 

Ştefana Pop-Curşeu (n. 1979) este conferenţiar dr. la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai şi director artistic al Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Ocupă funcția de redactor-şef al revistei academice de studii teatrale Studia UBB Dramatica şi este membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj, a UNITER şi AICT, precum şi a unor importante institute de cercetare din Franţa: IRET, Paris III - Sorbonne Nouvelle, şi CIRRAS (Centre International de Réflexion et de Recherche sur les Arts du Spectacle). Este autoarea volumului Pour une théâtralité picturale. Bruegel et Ghelderode en jeux de miroirs (2012).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Trăsătura specifică cea mai importantă pe care o constatăm în cazul culturii române ar fi totuși că vrăjitoria nu a fost combătută cu atâta înverșunare ca în alte spații europene”, Ştefana Pop-Curşeu, cercetătoare

Astăzi, fenomenele mentalitare numite superstiții – în lipsa unui termen mai adecvat – rămân foarte răspândite în România, spre bucuria antropologilor și a etnologilor”, Ioan Pop-Curșeu, cercetător

60.000 de execuții ale unor femei considerate vrăjitoare ar fi avut loc în Europa Occidentală între 1400 și 1700

 

«Febra vrăjitoarelor» a cuprins între secolele XV și XVIII întreaga Europă Occidentală și o mică parte din Lumea Nouă”, Ştefana Pop-Curşeu, cercetătoare

 

Dacă în Țara Românească și Moldova au existat puține procese de vrăjitorie, în Transilvania persecuțiile împotriva vrăjitoarelor au fost numeroase și aspre, ele implicând și comunitățile românești majoritare”, Ioan Pop-Curșeu, cercetător

 

Ne-a surprins în multe Judecăți de Apoi prezența foarte comică a diavolilor care fumează tutun în iad, tacticos, lângă bietele suflete chinuite”, Ioan Pop-Curșeu, cercetător

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri