„Trebuie să ne unim şi să cooperăm", a adăugat el despre cele 21 de ţări membre ale APEC, cu puţin timp înainte de sfârşitul summitului şi cu câteva ore înainte de o întâlnire programată cu preşedintele american Joe Biden.
Într-un discurs difuzat cu o zi înainte de agenţia de ştiri Xinhua, Xi Jinping avertizase deja "împotriva creşterii unilateralismului şi protecţionismului", atrăgând atenţia că lumea "a intrat într-o nouă perioadă de turbulenţe şi transformări".
Aceste observaţii, precum şi întâlnirea bilaterală planificată cu Joe Biden, survin într-un context de incertitudine, remarcat de mai mulţi participanţi la summitul APEC, în perspectiva viitoarei reveniri a lui Donald Trump la preşedinţia SUA.
Preşedintele republican ales, care în timpul mandatului său anterior (2017-2021) s-a angajat într-o confruntare comercială directă cu China, a ameninţat în timpul campaniei electorale cu tarife de 60% pentru produsele chinezeşti care sosesc în Statele Unite. De asemenea, s-a înconjurat de consilieri a căror prezenţă sugerează o preşedinţie ofensivă împotriva Chinei.
În discursul său citat de Xinhua vineri, Xi Jinping a spus că orice încercare de a reduce interdependenţa economică globală ar fi "un regres". Şi a promis să urmărească politici de liberalizare economică menite să "deschidă şi mai mult uşa (Chinei) către lume".
APEC reuneşte 21 de ţări care reprezintă 60% din PIB-ul mondial. Înfiinţată în 1989, îşi propune să promoveze creşterea economică, cooperarea şi investiţiile în regiunea Pacificului. Pe lângă China şi Statele Unite, printre membrii săi se numără Japonia, Coreea de Sud, Indonezia, Chile, Canada, Australia, Mexic şi Rusia. AGERPRES