Jurnalul.ro Ştiri Externe Zelenski a vorbit cu Bennett despre un posibil summit cu Putin

Zelenski a vorbit cu Bennett despre un posibil summit cu Putin

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit din nou, sâmbătă seară, cu premierul Israelului, Naftali Bennett, despre un posibil summit la Ierusalim cu omologul său rus, Vladimir Putin, iar oficiali israelieni au anunţat că liderul de la Kremlin analizează propunerea.

Conform Biroului premierului israelian, Naftali Bennett a avut o conversaţie de peste o oră, sâmbătă seară, cu Volodimir Zelenski, "despre modalităţile de oprire a confruntărilor militare în Ucraina şi despre eforturile Israelului în acest sens", conform cotidianului The Times of Israel.

"Am continuat dialogul cu premierul israelian, Naftali Bennett. Am vorbit despre agresiunea rusă şi despre perspectivele negocierilor de pace. Trebuie să oprim reprimarea civililor; am cerut şi asistenţă pentru eliberarea primarului captiv din Melitopol şi a altor personalităţi locale", a declarat Volodimir Zelenski, sâmbătă seară, prin Twitter.

Anterior, Zelenski anunţase că i-a propus lui Naftali Bennett să insiste pentru organizarea unei reuniuni diplomatice între Rusia şi Ucraina la Ierusalim, subliniind că Israelul poate juca "un rol important" în eforturile de oprire a războiului.

Oficiali guvernamentali israelieni citaţi de Channel 12 au afirmat că Vladimir Putin analizează propunerea participării la un summit în Ierusalim, dar este "prematur" să fie analizate şansele organizării unei astfel de reuniuni.

În ultima săptămână, Naftali Bennett a avut o serie de contacte diplomatice cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, şi cu Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, în scopul opririi confruntărilor militare în Ucraina.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Volodimir Zelenski
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri