Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată în reprezentanțele Institutului Cultural Român

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată în reprezentanțele Institutului Cultural Român

de Magdalena Popa Buluc    |   

„În ce privește istoria, cea trecută și cea prezentă, atâta vreme cât considerăm pogromul și genocidul ca aberații colective care ne disculpă ca indivizi, riscăm repetarea lor. Doar dacă privește crima ca pe un act de decizie individuală, ființa umană poate alege să nu ucidă.” (Alina Nelega)

26 ianuarie 2024

„După cum bate ceasul” - ICR Tel Aviv organizează la Cinematograful Lev proiecția unui documentar despre deportarea la Auschwitz a membrilor comunității evreiești din orașul Odorheiu Secuiesc în primăvara anului 1944, regizat de Zoltán Fecső. Evenimentul este susținut de AMIR (Uniunea Evreilor Originari din România). La sediul ICR Tel Aviv poate fi vizitată până pe 15 martie expoziția „Love and Hate”, curatoriată de Adrian Grauenfels, cu lucrări ale artiștilor care au contribuit la realizarea publicației cu același nume la editura Saga Publishing.

„Istorie și memorie. Povești de viață” - ICR Budapesta organizează la sediu, în parteneriat cu Ambasada României la Budapesta, proiecția filmului „Spioni de ocazieˮ, în regia Oanei Giurgiu, și o prelegere susținută de Luciana Friedmann, președinte al comunității evreiești din Timișoara, despre destinul comunității evreiești din Banat în perioada Holocaustului. În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul Ioana Anghel, director ICR Budapesta și E.S. Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria.

„Zece povestiri. Pogromul de la Iași” - ICR New York, împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, Muzeul Pogromului de la Iași, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, organizează la sediu, de la ora 19.00, un eveniment dedicat unui moment zguduitor al istoriei evreilor români, Pogromul de la Iași. Acest episod tragic va fi evocat prin intermediul expoziției documentare din Galeria „Brâncuși” a ICR New York, completată de relatarea literară a teribilei tragedii, scrisă de scriitori români de marcă, care s-au inspirat din imagini de arhivă ale Institutului Wiesel, expuse în prezent la Muzeul Pogromului de la Iași. Tradus de Mircea Laslo și publicat la Editura Muzeelor Literare Iași și în versiunea sa în limba engleză în anul 2023, parte a unui proiect editorial FILIT, cartea cuprinde zece povestiri scrise de zece autori români: Adrian Cioroianu, Bogdan Coșa, Florin Irimia, Radu Pavel Gheo, Marin Măiaicu Hondrari, Cătălin Mihuleac, Alina Nelega, Cristian Teodorescu, Tatiana Țîbuleac și Miruna Vlada.  Fragmente din volumul „Zece povestiri. Pogromul de la Iași” vor fi citite de actorii Ava Eisenson și Matthew Boston. Va avea loc o discuție, la care vor participa scriitoarea Alina Nelega (care a contribuit la volum cu povestirea „I Didnʼt Do Anything”), Dirk Moses, cercetător și profesor de relații internaționale, și Iulian Pruteanu-Isăcescu, istoric și muzeograf în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Invitatul de onoare al evenimentului este actorul și regizorul româno-american Moshe Yassur, născut la Iași, în anul 1934, supraviețuitor al Pogromului de la Iași.

„Bucureştiul sefard” - IRCCU Veneţia aduce un omagiu istoriei de 500 de ani a comunității sefarde din București prin organizarea expoziției foto-documentare realizate de Felicia Waldman şi Anca Tudorancea la Galeria IRCCU Veneția, în parteneriat cu Centrul de Studii Ebraice „Goldstein Goren” din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Evenimentul reconstruiește parcursul comunității sefarde din capitala României prin intermediul unor documente personale și oficiale, dar și al unei selecții de fotografii din Arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, CENTROPA (interviu Dan Mizrahy, 2005), arhiva NMP și arhiva personală Anca Halfon Mircea, Alberto Modiano, Ovidiu Morar, Felicia Waldman, Anca Tudorancea, Irina Cajal Marin, Sorin Berman.

30 ianuarie 2024

Cine-concert „Manasseˮ & Tal Bashai - ICR Berlin și Ambasada României în Republica Federală Germania invită publicul la evenimentul organizat la sediul Ambasadei României în Republica Federală Germania. În preambulul cine-concertului, dr. Felicia Waldman va realiza o scurtă introducere despre contextul social și istoric al nașterii piesei de teatru care stă la baza filmului, iar Bernd Buder, director de programe în cadrul Festivalului Filmului Evreiesc Berlin Brandenburg, va vorbi despre filmul evreiesc și perceperea acestuia în Germania. Filmul mut „Manasseˮ a fost inspirat din piesa de teatru cu același titlu a lui Ronetti Roman (1853 - 1908). Turnat parțial în orașul Fălticeni și având ca temă intoleranța religioasă, filmul, extrem de dramatic și remarcabil vizual, are ca fundal o frumoasă poveste de dragoste între un român, Matei Frunză, și o evreică, Lelia, nepoata lui Manasse Cohen. Aclamat drept „filmul anului" la lansarea sa în 1925, filmul în regia lui Jean Mihail este o piesă de referință în istoria cinematografiei românești. În încheiere, va fi proiectat scurtmetrajul „In memoriam Dan M. Schlangerˮ, realizat în 2023 (producător: Arpad Harangozo, editor video: Andreea Serpe, scenariu: Daniela Simona Macovei), o sinteză a vieții și personalității regizorului, actorului și producătorului de film româno-israeliano-canadian, fost director al Festivalului de Film Evreiesc de la București, dispărut prematur în 2023.

25 ianuarie 2024

„Fotografiind războiul și atrocitățile” - ICR Londra a organizat proiecția filmului documentar de scurtmetraj „Amintiri de pe Frontul de Estˮ, r. Radu Jude și Adrian Cioflâncă, 2022 și o discuție la care au luat parte doi specialiști de marcă din domeniu, Dan Stone, profesor la Royal Holloway, University of London și director al Institutului pentru cercetarea Holocaustului, și Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” și membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Dezbaterea a fost moderată de jurnalistul și autorul Dorian Galbinski. Evenimentul a debutat cu o cuvântare a E.S. Laura Popescu, Ambasadorul României la Londra.

„Români care au schimbat lumea: Elie Wiesel”- ICR Madrid a prezentat proiecția documentarului TVR despre Elie Wiesel, la Centrul Sefarad-Israel din capitala Spaniei. Documentarul reprezintă episodul 19 din seria Români care au schimbat lumea. În deschiderea evenimentului, organizat sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei, au vorbit E.S. George Bologan, ambasadorul României și un specialist al Centrului Sefarad-Israel.

23 ianuarie 2024

„Călătoria lui Gruber”- ICR Chișinău și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România, alături de Agudath Israel din Moldova, în colaborare cu Agenția Relațiilor Interetnice, Primăria Municipiului Chișinău și Ambasada Italiei în Moldova au marcat Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului la Cineplex „Patria Loteanu”, unde a fost proiectat lungmetrajul „Călătoria lui Gruber” (2009), în regia lui Radu Gabrea. Publicul a fost invitat și la prelegerea „Holocaustul din teritoriile aflate sub administrație românească”, susținută de istoricul Nicolae Drăgușin – reprezentantul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. În deschidere, au luat cuvântul Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Italiei în Republica Moldova, directorul ICR „Mihai Eminescu” de la Chișinău, asistentul rabinului-șef al Moldovei, primarul general al Municipiului Chișinău și directorul interimar al Agenției Relațiilor Interetnice.

22 ianuarie 2024

„Vremuri tumultuoase: România interbelică văzută prin ochii lui Mihail Sebastian” - ICR Stockholm a organizat evenimentul de lansare a ediției în limba suedeză a cărții „De două mii de ani” de Mihail Sebastian, la sediul ICR Stockholm. Cartea a fost tradusă în limba suedeză de către Inger Johansson și publicată la editura Nilsson în anul 2023. Lansarea volumului a fost organizată în parteneriat cu editura Nilsson și în colaborare cu Asociația Judisk kultur i Sverige, invitată de onoare la Târgul de Carte de la Goteborg 2023. Invitatele evenimentului au fost Cecilia Hansson, scriitoare și critic literar, specializată pe cultura centrală și est-europeană, și Madelaine Levy, director adjunct la secția de cultură din cadrul Svenska Dagbladet, unul dintre cele mai cunoscute cotidiene suedeze. Dezbaterea s-a concentrat asupra problematicii romanului, discutând pe larg despre România interbelică, contextul istoric și ideologiile vremii.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri