Cam în același timp, în Popasna, un orășel în estul Ucrainei: opt amărâți sunt lipiți de un perete, Sunt soldați ucraineni, prizonieri de război. Un bărbos cu țeava automatului îndreptată spre ei dă tonul: “Felicităm Uniunea Sovietică….”. A fost Ziua Victoriei. Una cu parade, flori, baloane și cântece în Rusia. Alta cu bombardamente, explozii, atacuri aeriene sau execuții în Ucraina.
Prin nord estul îndepărtat, în Yakutsk, au început, deja, festivitățile. E un viscol, zici că ești în mijloc de decembrie. Cei câțiva micuți scoși la festivitate abia au putere să țină steagurile, sunt cât pe ce să-i sufle viforul cu tot cu drapelele roșii, sovietice. Sunt înfofoliți, nu se vâd decât nasuri roșii. Se grăbesc, căci nici cel care ține camera nu o duce prea bine – dârdâie, iar imaginea tremură neregulamentar pentru astfel de festivitate. De undeva se deslușește greu un cântec vechi, patriotic, astupat de șuieratul rafalei de vânt.
O rafală de gloanțe mârâie printre dărâmăturile orășelului. E departe, dar se aude bine, ca și când ar mușca lângă microfonul camerei de luat vederi. În cadru, în soarele puternic, se zbicesc de sânge câteva haine camuflaj. Pe mâneci au dreptunghiul mic galben-albastru. Au fost uniformele unor soldați ucraineni prinși într-o ambuscadă la Popasna. Orășelul este reședința raională – capitală de județ, adică – în regiunea Luhansk, în estul Ucrainei. Războiul a ajuns aici, de ceva vreme, după ce trupe care măcinau Mariupolul au fost dislocate pe noua direcție. Rețeta e aceeași: în prima linie sunt separatiștii dornici de răzbunări sprijiniți de cecenii dornici de a-și face selfiuri cu cadavre. Și le iese.
Sfântul Gheorghe și naziștii
După “eschimoșii” din Yakutsk, sărbătoarea de Ziua Victoriei ajunge și la Krasnodar. Aici ninge încet, nu e lumină, parcă se înserează. Zăpada subțire vălurește printre picioarele unei coloane de rebegiți. Este “marșul Regimentului Nemuritor”. Oamenii duc în coloana sute de portrete mici și mari, alb-negru, ale soldaților prăpădiți în cel de-al Doilea Război Mondial. Asezonarea fotografiilor eroilor se face cu baloane ori fâșii de pânză portocalii și negru. Culorile vin de la pamblica decorației Sfântului Gheorghe, semn de mare eroism. Culorile au fost folosite, prima data, în Rusia Țaristă și interzise, pentru o vreme, în Rusia Bolșevică. Poate și pentru că însemnul negru-portocaliu a fost purtat de trupele voluntarilor ruși care luptau pentru Wehrmacht, dar chiar și pentru Waffen SS.
Popasna. Canalul unui propagandist face valuri. Tocmai de Ziua Victoriei, într-o pivniță, s-a descoperit material de scandal. Camera trece peste obiectele găsite: un steag cu zvastică, un “Main Kampf”, decorații și obiecte national socialiste, reviste și cărți cu ideologie de extremă dreaptă. Ca la expoziție, lucrurile sunt filmate, explicațiile fiind despre cât de justă este “operațiunea specială din estul Ucrainei”. Soldații separatist îmbrăcați în uniforme rusești, cu însemnul “Z” pe brațul drept clatină din cap cu mustrare. Unul, insa, mai are puțin și bufnește în râs. Ori tonul isteric al propagandistului, ori regia tip ‘45 îl amuză pe combatant. Ratează,la mustață, o Curte Marțială, se pune în “drepți” lângă pradă și își trage masca serioasă de eliberator.
Stalin și Beria scoși să mărșăluiască
Un general, șeful zonal al armatei Federației Ruse din apropierea Kirgistanului, e în cap de coloană, în marșul Regimentului Nemuritor. Duce chiar fotografia tatălui său – pifan în Armata Roșie. După el plutește pe deasupra capetelor și printre baloane roșii tabloul lui Stalin. Năucitorul peisaj e întregit, mai la nord, spre Siberia - acolo langa Stalin, mărșăluiește Lavrenti Beria! Principal responsabil al epurărilor și represiunilor la care au fost supuși chiar rușii. Beria – șef al NKVD - a rămas în istorie ca autor al unor mari masacre, inclusiv cel de la Katyn. Modul preferat de Beria pentru executarea unui om era glonțul tras în creștet.
În periferia Popasnei, doi soldați ucraineni se ițesc după malul tranșeului. Imaginile sunt luate cu o camera nocturnă, se aude șoapta unui rus care dă coordonatele. Se vede apoi gestul unui recul de armă puternică. Și casca unuia dintre ucraineni care sare în aer alături de fragmente de creier și un lichid. Pe camera termică sângele se vede alb. Celălalt ucrainean dispare din cadru, în microfon bubuie urletul de bucurie al celui care a tras. Trupele rusești care atacă în zona reședinței de raion din Luhansk au adoptat de ceva, la sol, tactici de gherilă. In aer dețin supremația.Un pilot, după ce a bătut pas de defilare pe aerodromn, de Ziua Victoriei, a alternat cadrele. Cu o camera s-a fiilmat în misiunea de atac al liniei de infanterie ucraineană din marginea Popasnei. Suhoiul său rade cu burta acoperișurile localității: prima data se vede o întreprindere, apoi, consiliul local, școala…După ultima casă pleacă și rachetele. Un val de pământ se ridică în aer sunt zdreliți câțiva stâlpi de tensiune, șoseaua nu mai e. Mai devreme, pe acolo încerca să scape un vehicul inamic.
De la “Uraa” la “Salaam Aleikum”
Tomsk înourat cu mici rafale de ploaie. Drumul e liber, din depărtare se apropie mulțimea. Clopotele bisericilor bat tare, muzica patriotică răsună. “Ura”, se aude. Mulțimea trece, în față e steagul roșu cu secera și ciocanul. Vin portretele soldaților și baloane roșii. Un moș aplecat de cât metal de decorații are pe veston zice că ar pleca în Ucraina. Un altul se lasă în genunchi să sărute steagul sovietic. Zice că nu știe dacă mai prinde și la anul. Nu mai poate să se ridice: l-au lăsat genunchii și cântăresc greu zecile de medalii. Bătrânii și-au făcut treaba, propaganda e mulțumită, filmările au sute de aprecieri. Mai departe, în tregiunea Perm, pe fundal sonor de film melodramatic, trei soldați la uniforma de gala bat pasul de defilare aiurea in timpul depunerii de coroane, că amuțesc și uralele.
Un tip cu barbă, în camuflaj, trage rafală după rafală. Încalecă pe molozul a ceea ce a fost o casă și golește restul de încărcător, ca într-un film. Apoi se întoarce spre camera, rânjește de’an picioarelea, face semnul victoriei. Dacă se bătea cu cineva mai devreme, acum e țintă sigură. Nu se întâmplă nimic, pușcașul deschide gura să urle: „Salaam Aleikum!” Cecenii lui Kadîrov nu ratează nimic: se fotografiază sau se filmează în toate pozițiile. O altă filmare arată o clădire pare-se fostă administrație locală. E ciuntită, găuirită, poartă negrul prafului de bombă. Abia mai țin cărămizile. Pe jos, covor de moloz și piatră sfătâmată. De la casele făcute praf de mortiere. Cu siguranță de director de alimentară, un alt individ cu barbă vizitează ce a rămas din Popasna. Ca să dea bine, de război, unul asigură sonorizarea cu rafale trase în aer. “Șeful” zice că “orașul a fost eliberat”, iar liderul Kadîrov face cadou victoria, pe canalul Telegram, lui Vladimir Putin. De Ziua Victoriei.
“Vă felicităm de Ziua Victoriei….”
Cu aceeași expresie tot timpul și urmat indeaproape de geanta nucleară, președintele Putin deschide marșul de la Moscova. Lângă el este familia unui separatist din regiunea Donețk, “eliminate” de forțele ucrainene. În costumul scump, președintele Federației Ruse calcă ușor, nu se uită în jur, abia schimbă două vorbe. E solemn între gărzile sale de corp. Soldați ai Armatei Roșii îl privesc din fotografiile din spate. Lumea strigă lozinci, încep cu “Slava gheroii”...
“Vă felicităm cu ocazia Zilei Victoriei…”. Glasul puternic dictează unui grup de opt jerpeliți. Sunt într-o pivință din Popasna. Opt prizonieri ucraineni și un cecen pe post de stăpân. Corul celor opt repetă cu glasuri stinse urarea prinsă în cadru. Fețele ucrainenilor sunt murdare, obosite, uniformele sunt boțite și negre de fum. Tărăgănează vorbele cu privirea la armele ațintite. Cecenul care îi umilește ține cadența vorbelor cu gesturi de dirijor. După urare, prizonierii lasă capul în pământ. Liderul Ramzan Kadîrov postează în lumea virtuală filmarea cu cei opt prizonieri.
Ziua s-a încheiat conform obiceiului de sarbatoare si razboi: în orașele rusești au bubuit artificii grandioase. În Ucraina, orașele au pocnit, lovite de rachete și bombe.