x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cât cade piața auto în 2020

Cât cade piața auto în 2020

de Tudorel Muşat    |    12 Aug 2020   •   19:30
Cât cade piața auto în 2020

Piața auto europeană este cea mai dură din lume din cauza restricțiilor legislative, a concurenței mari și a clientelei care are pretenții sporite în comparație cu alte zone. În contextul dispariției multor mărci, al reorganizărilor dictate de trendul electric și de pandemie, perspectivele evoluției din 2020 nu aduc nimic îmbucurător. O analiză PricewaterhouseCoopers prevede un declin de 21% într-un scenariu optimist și de 39% într-un scenariu pesimist. Asta pe fondul unui scăderi a înmatriculărilor în prima jumătate a anului cu 39,5%, la aproximativ 5,2 milioane de unități, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit celui mai recent raport al Asociației Constructorilor de Automobile din Europa (ACEA). Primul scenariu analizat de PwC, cel optimist, estimează că vânzările vor scădea cu 20,8% în Europa la nivelul întregului an, în cazul în care cererea va reveni la normal, iar constructorii vor lansa modele atractive. Implicațiile la nivelul producției ar urma să fie de doar 10,7%. Cel de al doilea scenariu este construit în ideea că statele europene vor gestiona bine un posibil al doilea val de COVID-19 fără să impună noi restricții. În acest caz, vânzările ar urma să scadă cu 26,4%, chiar și în absența unei cereri susținute din partea consumatorilor, în timp ce producția va înregistra un declin de 15,7%. Scenariul mai pesimist este cel în care bonusurile acordate de state pentru cumpărarea de mașini electrice sau hibride vor fi eliminate, ceea ce va atrage o scădere a vânzărilor anuale de 32%, și o diminuare cu 26,3% a producției. Cel mai negru scenariu este cel în care în care piața auto își va reveni într-un ritm foarte lent, ca urmare a problemelor întâmpinate de furnizorii de componente și a reticenței clienților de a achiziționa mașini, contracția urmând să atingă aproape 40%. Românii au înmatriculat în luna iulie 12.950 de mașini noi, în scădere cu 44,2% față de perioada similară din 2019. După primele șapte luni, piața auto din România a ajuns la un volum de 62.566 de unități, în scădere cu 34,2%.

 

Pe pierdere

 

Toyota a raportat o scădere de 98% a profitului pe al doilea trimestru din 2020, în timp ce vânzările s-au înjumătățit pe fondul pandemiei de coronavirus. Pentru acest an, constructorul se așteaptă ca vânzările sale globale să aibă un declin de 13%. Potrivit estimărilor sale, Toyota va avea la finalul anului fiscal 2020-2021 un profit de aproximativ 5 miliarde de dolari, cel mai slab din ultimii nouă ani, iar vânzările vor înregistra o scădere de 13% la 9,1 milioane de mașini. Nissan a anunțat că amână cu un an închiderea fabricii de la Barcelona, iar producția va fi reluată la sfârșitul lui august, fără concedieri masive. Nissan a dezvăluit planul său de restructurare pe următorii 4 ani, ce presupune închiderea fabricii din Barcelona și reducerea producției totale cu 20%, la 5,4 milioane de unități. Japonezii vor să reducă și numărul de modele și versiuni, astfel încât costurile anuale fixe să scadă cu circa 2,5 miliarde de euro. Honda se așteaptă ca profitul său din 2020 să scadă cu 68% din cauza pandemiei de coronavirus și, astfel, să atingă cel mai mic nivel din ultimul deceniu. Estimările japonezilor vin după ce vânzările Honda au scăzut cu 40% în intervalul aprilie-iunie. Renault a înregistrat pierderi-record, de 7,3 miliarde de euro, în primul semestru din 2020. Grupul francez a raportat o scădere de 34,9% a vânzărilor pe plan global în primul semestru din 2020, la 1,26 milioane de vehicule, în timp ce brandul Dacia a vândut 161.334 vehicule, un declin de 48,1% faţă de perioada similară din 2019. Și BMW a raportat pierderi de 666 de milioane de euro în trimestrul al doilea, din cauza scăderii vânzărilor în contextul pandemiei, dar, cu toate acestea, constructorul se așteaptă să aibă profit la sfârșitul lui 2020. Șeful Oliver Zipse a declarat că, în ciuda incertitudinilor, lansările de noi modele BMW nu au fost afectate, iar acestea vor avea loc la datele programate inițial.

 

×