x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum arată electrica „românească”. Cât costă şi cât dă statul

Cum arată electrica „românească”. Cât costă şi cât dă statul

de Cătălin F Vărzaru    |    25 Oct 2024   •   09:00
Cum arată electrica „românească”. Cât costă şi cât dă statul

A făcut furori la Salonul Auto Bucureşti şi Accesorii 2024 şi a întors capete pe stradă în timpul testelor pe care le-am făcut. Şi nu e vreun bolid de sute de mii de euro, ci o maşinuţă care costă 8.760 de euro. Bine, e mai mult vorba despre un monociclu decât despre un automobil. Dar diferenţe majore între acesta şi automobilul Dacia Spring, de pildă, nu prea există. În plus, e un monociclu care este asamblat în România. De aici şi ideea că ar fi vorba despre prima maşină electrică românească.

City Zen este un monociclu care poate fi condus de la vârsta de 16 ani. Acesta este primul mare atu al maşinii pe care o scoate producătorul românesc de telefoane, până mai ieri, AllView. Braşovenii au aplicat, ca şi în cazul smartphone-urilor pe care le comercializează, aceeaşi strategie, a asamblării de module fabricate în China. City Zen este în mare parte un vehicul pe care îl putem găsi la mulţi producători chinezi sub diverse forme şi denumiri. Dar, în acest caz, avem de-a face cu o ofertă personalizată pentru AllView. Una cu gust, după părerea mea. Pe întreg parcursul testului am făcut comparaţie cu ceva în gamă, dar puternic prezent în România, Dacia Spring. Acolo e vorba despre un automobil care costă, după reduceri şi deduceri, undeva peste 10.500 de euro. Aici ajungem la 8.760 de euro. Aspectul e pătrăţos şi poate părea neconvingător din punctul de vedere al siguranţei sau al stabilităţii în curbe. Dar faptul că acumulatorul este montat sub podea coboară centrul de masă, astfel încât comportamentul este destul de bun.

Ca o jucărie

Primul contact cu City Zen îţi stârnește un zâmbet. Ai senzaţia că ai de-a face cu o jucărie. Are număr doar în spate, ca la motociclete. În locul numărului din faţă e o tăblie cu denumirea maşinii. Varianta testată de mine a fost cu două locuri. Confortabile. Sunt învelite într-o tapiţerie mult mai plăcută la atingere decât la cea chinezească cu siglă neaoşă. Spaţiul pentru pasagerii din faţă este suficient, deşi maşina are puţin peste 3 metri. În locul scaunelor din spate a fost extins portbagajul, care ajunge la impresionanta capacitate de 816 litri. Dacă optezi pentru varianta cu patru locuri, spaţiul la picioare pentru pasagerii din spate se face mititel, iar portbagajul mai e suficient doar pentru câteva plăsuţe sau nişte crose de golf. Interiorul electricei AllView este chiar remarcabil la aşa buget. În primul rând pentru că are un bord în care există două displayuri de câte 10,25 de inchi, ca la casele mari. Un ecran care este capabil să redea filmulețe 4K. Există unul demo, cu un bucătar care meştereşte ceva, la care te poţi uita chiar în timp ce conduci. Aici ar fi un prim bug legat de siguranţă. În timp ce un display e dedicat sistemului multimedia - bazat de un Android - şi camerelor de parcare, celălalt e un frumos bord. Poţi să afli nu doar presiunea în roţi sau cum circulă fluxul de energie, dar şi ce temperatură are motorul sau cât curent trage din acumulator într-un anumit moment. Mi-au plăcut interiorul frumos colorat, materialele, dar şi antifonarea destul de bună, astfel încât să pună în evidenţă sunetul care nu tocmai rău, mai calitativ faţă de ce oferă Springul. Şi mai are o chestiune simpatică. Pedalele au inscripționate pe ele semne sugestive, un plus mare la accelerație și-un minus la frână, în caz că vrei să te uiţi pe ce apeşi.

Iute prin oraş

M-a impresionat şi modul în care se mişcă City Zen, în raport cu gabaritul şi preţul său, desigur. Vă vine sau nu să credeţi, dar are un buton care comută din Normal, în Sport. Şi chiar se simte în felul în care se mişcă. În modul Sport intri apăsând pe butonul din care se selectează Driver, Park sau Rear. Acesta e montat pe un mâner-cotieră care parcă pluteşte în aer. Pe modul Sport creşte un pic consumul, dar sprintul este sensibil mai bun decât în modul Normal. Pentru că am avut grijă să monitorizez autonomia, am acţionat prudent, adică preponderent pe Normal. Am constat că autonomia a fost aproape de cea indicată de producător. Spre deosebire de Spring unde dacă acţionam aerul condiţionat scădea instant autonomia, iar parcursul nu prea corespundea cu ce-mi mai rămânea în acumulator, la City Zen m-am putut baza pe ce arăta în bord. Am plecat cu o autonomie de 168 km, iar după parcurgerea a 12 km mai avem baterie pentru 154 km, deci o abatere de 2 km. După 105 km mi-au mai rămas 49 km, deci o abatere de 18 km după trei zile de umblat prin Capitală şi cu aer condiţionat şi în regim Sport pe alocuri. Frânare este al doilea lucru care mi-a plăcut la City Zen în comparaţie cu Springul. Pentru că este fermă şi îşi face treaba. Cât despre funcţia recuperativă aş zice să încarcă ceva în acumulatorul care funcţionează la 100 de Volţi. Am reuşit să ating 80 de km/h şi dădea semne că ar mai fi mers, viteza maximă constructivă fiind de 90 de km/h. N-a fost nevoie să încarc bateria de 13,7 kWh, dar dacă aş fi fost obligat s-o fac aş fi putut doar la o priză normală, prin intermediul unui adaptor oferit în preţ, pentru că nu dispune de încărcare rapidă. Producătorul spune că o încărcare full ar dura circa opt ore la priza de acasă. Consumul mediu ar fi de 8 kW/100 km, dar nu pot confirma că aşa e, pentru că sistemul de bord n-a vrut să-mi indice vreo cifră. Panta maximă pe care o poate aborda monociclul este de 20%.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cât de sigură e

Din punctul de vedere al siguranţei, City Zen n-a fost testat la EuroNCAP, dar producătorul spune că are o caroserie robustă, construită dintr-un oțel extrem de rigid, care reprezintă până la 38% din structura totală. Există întărituri de oțel, anticoliziune, față-spate și uși. Are airbag, dar doar pentru şofer, ABS şi EBD pentru optimizare frânării şi tracţiunii. City Zen dispune şi de un sistem de asistenţă în pantă, dar şi de monitorizare a presiunii în pneuri. Chiar dacă măsoară doar 3,06 metri, maşinuţa vine cu senzori de parcare precum şi cu sistem de monitorizare 360 de grade cu ajutorul camerelor HD de luat vederi. Luminile de zi sunt cu LED, puţin consumatoare de energie, dar farurile sunt cu halogen. Există comenzi pe volan pentru controlul volumului sau al convorbirilor telefonice, iar legătura cu telefonul se poate face prin bluetooth. Chiar dacă tableta are sistem Android, nu funcţionează ca un Car Play. Preţul de listă e de 15.980 de euro, 13.860 de euro cu promoţie şi 8.760 de euro cu Rabla Plus inclusă. Există o baterie cu capacitate extinsă de 17,28 kWh, ce oferă o autonomie de până la 220 km în oraș. 

- 816 litri, capacitatea portbagajului

- 90 km/h viteza maximă

- 20% panta maximă pe care o poate urca

Avantaje

- e electrică

- autonomie bună pentru oraş

- costă sub 10.000 de euro

Dezavantaje

- e un monociclu

- se poate încărca doar la priza normală

- dispare portbagajul în cazul variantei cu 4 scaune

City Zen se poate conduce de la vârsta de 16 ani şi este construită de un producător român

×
Subiecte în articol: city zen monociclu teste