x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum arată cel mai vândut SUV Hyundai

Cum arată cel mai vândut SUV Hyundai

de Tudorel Muşat    |    27 Mai 2020   •   17:30
Cum arată cel mai vândut SUV Hyundai

Tucson este un SUV cu mare priză la români. Chiar și acum vedem pe străzi destul de multe modele din prima generație, cea produsă în 2005. Acesta este poate și modelul Hyundai care și-a păstrat cel mai bine prețul, de vreme ce pe piața second hand nu coboară sub 4.000 de euro pentru exemplare care au în roți peste 200 de mii de kilometri parcurși.

Prima generație a făcut carieră pentru că a fost robustă și fabilă. Acum, Tucson a ajuns la cea de-a treia generație și-un facelift. Pentru că, în 2019, crossoverul a primit un mic upgrade cu minime modificări de design, dar esențiale schimbări la sistemele de siguranță și multimedia. Am testat timp de câteva zile la ieșirea din starea de urgență un model dotat cu cel mai puternic motor pe benzină pe un parcurs care a inclus aproape toate tipurile de autostradă. Ce avantaje, dar și ce dezavantaje oferă noul Tucson aflați în cele ce urmează.

Prima impresie contează în materie de mașini. Poate să-ți facă cu ochiul sau poate să se descalifice din start. Tucson este un exemplar care face parte din categoria automobilelor care este în stare să-ți întoarcă privirea pe stradă. Mai ales în varianta roșie de care am dispus pentru câteva zile. Designul semnat de germanul Peter Schreyer, părintele celebrului Audi TT, este de inspirație europeană.

Tucson și-a făcut prima dată apariția la Salonul de la Geneva din 2015 și a fost cel mai bine vândut Hyundai la nivelul Europei. În 2019, cu ocazia faceliftului a apărut grila tip cascadă, de noua formă a blocurilor optice cu LED și o protecție față înălțată. În partea din spate au fost redesenate stopurile, bara de protecție și gurile de evacuare. Designul este unul gândit pentru a fi cât mai aerodonamic, un element esențial în comportamentul și eficiența unui SUV care în genere are un gabarit mai mare decât cel al unui sedan.

Constructorul a mai curbat un pic montantul A, a redesenat marginea barei de protecție frontală și a modificat terminațiile laterale ale barei de protecție spate. Astfel, s-a obținut un coeficient aerodinamic de 0.33, ceva apropiat de cel al unui Golf Gti din generația a cincea sau de un Aston Martin DB9. Aerodinamica îmbunătățită s-a simțit în primul rând la portanța pe care o are și care este din ce în ce mai prezentă cu cât viteza crește. N-am sesizat nici zgomote prea stridente, nici forțe laterale chiar și la viteze destul de mari pe autostradă.

 

Ce are la interior

Primul model Tucson s-a remarcat prin robustețe. Era o mașină care inspira siguranță, dar în același timp avea o notă ușor grosieră. Mai ales atunci când dădeai prima cheie la motorul diesel de doi litri aveai senzația că te afli într-un automobil mai degrabă utilitar decât un turism. La cea de a treia generație, acest inconvenient a dispărut. La fel ca și majoritatea elementelor din habitaclu care erau produse din acel plastic negru și tare cu aspect prăfuit.

Noul Tucson are toate elementele unei limuzine pentru că interiorul este garnisit cu multe inovații, gadgeturi și materiale plăcute la atingere. Poziția la volan e înaltă, comodă și cu acces facil la toate butoanele. Modelul testat a avut scaune din piele cu încălzire atât pentru ocupanții din față, cât și pentru cei din spate. Butoanele de pe volan oferă acces la cruise control, multimedia și informațiile furnizate de computer. Pe dispalyul color din bord se poate vedea, pe lângă obișnuitele date despre consum, și nivelul de atenție al șoferului, direcția de mers raportată la punctele cardinale, starea de activare a sistemelor de siguranță, media, convorbiri telefonice, dar și modul în care lucrează tracțiunea integrală.

Sistemul de navigație cu ecran de 8 inchi integrează dotările media și conectivitate prin Apple CarPlay și Android Auto. Tableta este folosită și pentru camerele de parcare. Sistemul de monitorizare 360°utilizează o serie de camere plasate astfel încât să alcătuiască o vizibilitate completă a automobilului. Funcția este utilă nu doar în momentul parcării în spații restrânse, ci și în off-road, unde pot fi vizualizate diverse obstacole fără a fi necesară coborârea din mașină. Conectivitatea cu telefonul se face ușor, dar, pentru împerechere, ca la orice model Hyundai, este necesar ca automobilul să fie parcat, nu se poate face în timpul mersului. Pentru încărcarea telefonului mobil există două porturi USB de putere, unul în față, altul pentru pasagerii din spate, dar și charger wireless Qi.

Ca la orice Hyundai, există multe spații pentru pahare, sticle, sticluțe, monede sau diverse alte obiecte care se pot plasa într-o cotieră largă și un torpedou gigantic. Și la capitolul portbagaj Tucson stă bine, pentru că are o capacitate de încărcare de 513 litri, care poate ajunge la 1,5 metri cubi prin rabatarea banchetelor din spate. În plus, lățimea lui permite depozitarea obiectelor de peste un metru. Pasagerii din spate au la dispoziție spațiu suficient pentru picioare și o priză pentru aerul condiționat.

 

Ținuta de drum

Drumul cu Tucson a început pe autostradă. Suspensiile sunt un mix de confort și sport, astfel că n-au existat probleme la viteze mari. Motorul testat a fost un 1,6 litri turbo pe benzină. Capabil să ofere 177 de cai putere și un cuplu de 265 Nm, propulsorul trage foarte bine și face ca greutatea de peste 1.600 kg să nu se simtă. Pentru a vedea ce poate cu adevărat motorul, șoferul poate pune mașina în modul Sport. Se face prin apăsarea unui buton aflat lângă schimbătorul de viteze.

Comportamentul lui Tucson se schimbă rapid. Motorul se turează în căutarea maximumului de cai putere, pe undeva la 5.500 de rot/min, accelerația devine mai nervoasă, direcția, ceva mai tare. N-am simțit o schimbare la nivelul suspensiei. Oricum, pe Sport, SUV-ul se strecoară repede în trafic și este capabil de sprinturi și la viteze mari. Prins în plăcerea sprintului rapid am abuzat de acest buton, așa că am obținut un consum pe măsură. Media a fost de circa 9,6 litri/100 după 308 km și un timp efectiv de mers de 4 ore și jumătate, adică circa 68 km/h. Parcursul a inclus serpentine, autostradă, câteva zeci de kilometri de trafic urban și un drum național.

 

Ieșirea de pe asfalt

Tucson are și capabilități off-road. SUV-ul este disponibil atât în variantă cu tracțiune față, în versiunile de bază, cât și în cea cu tracțiune integrală. Sistemul poartă denumirea de HTRAC All-Wheel Drive, a fost introdus prima dată pe Santa Fe, și este construit pentru a asigura tracțiunea pe drumuri alunecoase. În majoritatea timpului este folosită tracțiunea pe puntea față pentru un consum cât mai mic. Sistemul este setat normal pentru o distribuție 70/30 în cele punți, cea din spate făcându-și simțit aportul la plecare sau în curbele strânse pentru a păstra mașina pe trasă.

Jocul distribuției cuplului poate fi urmărit și pe bord. Pentru drumurile grele diferențialul se poate bloca pentru o distribuție 50/50 pe cele două punți. Pentru asta există un buton special în stânga volanului. Pentru coborârea pe drumuri acoperite cu noroi sau zăpadă, pentru a ocoli folosirea frânei care ar duce la pierderea aderenței, există un sistem care permite rularea la viteză mică și constantă care să păstreze forța de frecare maximă dintre roți și sol. Garda la sol de 17,2 cm, în combinație cu aceste sisteme, dar și cu un unghi de atac de 17.2 grade și unul de degajare de 23.9 grade fac din Tucson o mașină care oferă condiții bune pentru o aventură dincolo de drumurile asfaltate.

 

Asistenții inteligenți

Sistemele de siguranță fac parte azi din panoplia oricărui automobil. Tucson a reușit cinci stele la teste euroNCAP grație și acestor module inteligente. Sistemul de asistență la coliziune frontală alertează conducătorul auto în caz de urgență și frânează autonom dacă este necesar. Sistemul folosește camere multifuncționale pentru detectarea pietonilor și intră în funcțiune la viteze de peste 10 km/h. Sistemul de monitorizare a unghiului mort monitorizează traficul și avertizează șoferul în momentul în care participanții la trafic intră în unghiul mort al autovehiculului. Sistemul emite un semnal de alertă vizual în oglinda laterală și unul pe bord. Dacă un alt vehicul este detectat în momentul în care se încearcă schimbarea benzii sau la viraj, apare și un semnal sonor.

Sistemul de asistență la menținerea benzii de rulare avertizează la schimbarea neintenționată a benzii de rulare printr-un semnal sonor și vizual și intevine ușor asurpa direcției. Acești asistenți pot fi și dezactivați din butoane. Există și faruri cu iluminare laterală care ajută la viraje, precum și un asistent pentru faza lungă care are grijă să nu orbească șoferii care vin din sens opus sau se află înaintea autoturismului. Sistemul de atenționare a conducătorului auto permite monitorizarea constantă a stilului de condus. Scopul este de a detecta orice deviație a direcției sau semne de oboseală.

Sistemul analizează diferiți parametri ai vehiculului, cum ar fi unghiul de bracaj al volanului, acționarea direcției, poziția autovehiculului pe bandă sau timpul de condus. Șoferul poate regla sensibilitatea sistemului. Dacă sistemul detectează oboseală, vă va apărea indicația că ar fi bine să luați o pauză de cafea. Prețul noului Tucson pleacă de la 16.720 de euro pentru varianta 1.6 l, 132 CP, 2 WD, 6 MT, benzină, echiparea Comfort și ajunge la 35.867 de euro cu TVA pentru dieselul de 2.0 l, 185 CP, tracțiune integrală, cutie automată și echiparea Luxury.


 

În cea mai puternică motorizare, Tucson este capabil să atingă suta în 9,1 secunde

- 177 cai putere, motorul de 1,6 litri

- 201 km/h, viteza maximă

- 17,2 cm, garda la sol


 

Avantaje

- confortabil

- tracțiune integrală

- agil


 

Dezavantaje

- consum

- vizibilitatea în raport cu montanul A

- prețul în versiunea de top


 

×
Subiecte în articol: SUV Hyundai modele