x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Dilema anvelopelor all-season

Dilema anvelopelor all-season

de Tudorel Muşat    |    29 Oct 2021   •   08:27
Dilema anvelopelor all-season

Alegerea anvelopei trebuie făcută cu grijă. Dincolo de parametri tehnici care se potrivesc fiecărui automobil, pe care îi puteți găsi pe anvelopele vechi sau în cartea mașinii, mai există câteva elemente de care trebuie ținut cont atunci când se cumpără un cauciuc nou. Pentru că în funcție de modul în care e construită, anvelopa poate consuma mai mult sau mai puțin combustibil, poate frâna mai bine sau mai  prost și poate scoate un zgomot mai mare sau mai redus. Legea obligă la echiparea mașinii doar cu cauciucuri de iarnă, nu pomenește nimic despre cele de vară. Există și varianta all-season la care nu mai trebuie să se facă schimbul atunci când dă zăpada. Dar și aici există anumite condiționalități. Mai ales că au apărut în spațiul public informații eronate despre folosirea acestui tip de anvelope.

 

Există pe piață anvelope de vară, de iarnă și all-season. Până acum câteva decenii nu exista această partajare, dar noile tehnologii contribuie la un control mai bun al mașinii și o reducere a numărului de accidente. Legea impune ca prima zăpadă să te prindă cu anvelope de iarnă. Conform Codului Rutier, anvelopele de iarnă sunt obligatorii dacă drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, precum și vehiculele de transport cu mai mult de nouă locuri trebuie să aibă anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau să aibă montate pe aceste roți lanțuri ori alte echipamente antiderapante certificate, dacă sunt conduse în aceleași condiții meteorologice. Nu contează în ce perioadă a anului se va circula cu anvelopele de iarnă, contează doar condițiile meteorologice. Important este ca anvelopele de iarnă să aibă inscripționate însemnele „M+S”, „M.S.” sau „M&S”, abrevieri de la „mud” (noroi) și „snow” (zăpadă). În plus, trebuie să existe un simbol cu vârf de munte și/sau fulg de nea. Circulația fără anvelope de iarnă constituie contravenție și se poate sancționa cu amendă între nouă și 20 de puncte, adică între 1.305 și 2.900 de lei. Amenda este însoțită și de reținere permisului. Dacă din cauza lipsei anvelopelor de iarnă se ajunge la blocarea unui drum, atunci șoferul riscă dosar penal în baza articolului 339 din Codul Penal, pedeapsă care poate ajunge până la un an de închisoare. Asigurătorul RCA sau CASCO poate refuza să acopere paguba produsă în urma unui accident ca urmare a unei anvelope neconforme. Există și un indicator de uzură înscris pe anvelopă care este limita minimă de la care se poate folosi anvelopa, stratul de cauciuc trebuind să fie mai mare de 1,6 mm în majoritatea țărilor europene. Un cauciuc de iarnă are cam cu 3-4 mm mai mult profil în comparație cu unul de vară, adică nou are circa 7-9 mm. Cel mai simplu test care prin care se poate vedea dacă o anvelopă de iarnă mai e bună este să treacă proba monedei de 5 bani, adică să fie minim până la jumătatea ei, ceea ce înseamnă 6,5 mm de profil.

 

Tipul mașinii

 

Atunci când alegem o anvelopă trebuie să ținem cont de tipul vehiculului - un sedan, o mașină de viteză, un SUV sau un vehicul dedicat transportului. Clasa de zgomot, aderența și consumul carburant sunt informații inscripționate pe orice anvelopă. O anvelopă cu o literă mai apropiată de A reduce riscul de acvaplanare și frânează mai bine pe carosabil umed. Clasa de aderență pe ud arată cât de rapid frânează anvelopa pe drum ud la o viteza de 80 km/h. A este cea mai bună aderență, G este cea mai deficitară. Distanța crește de la clasă la clasă cu trei metri, așa că între A și G distanța de frânare diferă cu 18 metri. Eficiența este un alt factor de care trebuie ținut seama la alegerea unei anvelope. Eficiența energetică calculată în funcție de consumul de carburant, A fiind cea mai bună, iar G, cea mai slabă. Clasa A poate economisi cu până la 80 de litri de carburant de-a lungul vieții, comparativ cu o anvelopa clasa G. Un alt factor este cel al nivelului de zgomot exprimat în decibeli la exterior. Minimumul este  68 dB, maximumul ajunge la 71 dB.  Marca și modelul sunt și ele două componente care sunt diferențiate de preț. Există mărci premium - Michelin, Dunlop, Pirelli, Goodyear, Nokian, Continental; mediu - Toyo, Firestone, Kumho, BF Goodrich, Hankook, Vredestein, Semperit, Nexen, Falken, Kleber, Fulda, Sava, General Tire, Barum; și de buget – Tigar și Taurus (produse sub Michelin), Debica (produs sub Goodyear), Kingstar (produs sub Hankook), Viking (produs sub Continental). 

 

Atenție la vechime

 

Când alegem un cauciuc e bine ca înainte să citim cifrele de pe anvelopa veche sau pe cele din cartea mașinii. Aceasta se referă la: Lățimea benzii de rulare exprimată în milimetri, Înălțimea care reprezintă procentul pe care îl reprezintă înălțimea talonului din lățime, R-radial care simbolizează că straturile din structură sunt dispuse radial și Diametrul jantei care se poate monta, care este măsurat în inchi. De exemplu 205/50R18 95H DOT 2520. Un alt factor esențial de care trebuie ținută seama este momentul în care a fost fabricată anvelopa, așa-numitul DOT. El indică luna și anul în care a ieșit de pe banda de producție. DOT 2520 înseamnă cea de a 25 săptămână din anul 2020. Chiar dacă avem de-a face cu o anvelopă nerulată, dacă este veche, se depreciază, pentru că materialul îmbătrânește și își pierde proprietățile în timp. „Anvelopele noi care au fost stocate în condiţiile recomandate nu ar trebui montate pe vehicul dacă sunt mai vechi de șase ani de la data fabricaţiei, anvelopele aflate în exploatare trebuie înlocuite nu mai târziu de zece ani de la data fabricaţiei” , recomandă  British Rubber Manufacturers Association. Japan Automobile Tyre Manufacturers Association estimează că anvelopele păstrate în condiții corespunzătoare îmbătrânesc de 17 ori mai încet decât cele aflate deja în exploatare pe vehicul. Mai există câțiva indici  specializați, cum ar fi cel de viteză, cel mai mic fiind J, care reprezintă viteza maximă de 100 km/h, iar Y semnifică faptul că anvelopa poate fi folosită pentru viteze de până la 300 km/h. Pentru viteze mari există cauciucuri speciale inscripționate cu ZR+Y. Simbolul H din exemplul nostru arată, de pildă, că viteza maximă este de 210 km/h. Evident, cauciucul trebuie să fie peste viteza maximă tehnică a mașinii, pentru că altfel există riscul de dezintegrare. Indicele de sarcină exprimă încărcarea pe care o poate suporta anvelopa și pleacă de la 75, care exprimă o greutate suportată de 387 kg și ajunge la 164 care permite o greutate de 5 tone. O mașină cu indicele 95 permite o masă maximă autorizată de 2,76 tone.

 

Vară vs iarnă

 

Diferența dintre anvelopele de vară și cele de iarnă constă în profilul diferit, dar și în privința compoziției cauciucului precum și a înălțimii profilului. Anvelopele de iarnă sunt mai moi, pentru că se întăresc odată ce scad temperaturile, pe când cele de vară sunt mai dure pentru a rezista temperaturilor ridicate pe timp torid când asfaltul ia foc. Dacă pe timp de iarnă, anvelopele de vară nu doar că sunt interzise, dar sunt și inutile, vara se poate circula și cu pneuri de iarnă. Doar că performanțele scad, iar cauciucul se va uza mult mai repede. Dezavantajul alternanței dintre penuri constă în faptul că sunt necesare cel puțin opt anvelope în loc de patru, schimbarea de două ori pe an, dar și  spațiul necesar pentru depozitarea a patru dintre cauciucuri. Varianta de compromis o reprezintă anvelopele all-season. Acestea pot fi folosite pe tot parcursul anului, vizita la vulcanizare fiind necesară doar pentru schimbarea poziției anvelopelor conform unei scheme pentru o uzură uniformă. Dezavantajul pneurilor all-season constă în diferențe de performanțe, atât vara, cât și iarna, față de anvelopele dedicate. Pentru ca o anvelopă all-season să fie acceptată în sensul legii trebuie să aibă, pe lângă simbolul M+S și un semn grafic care simbolizează un soare, dar și un vârf de munte și un fulg de nea. Există totuși riscul ca unii asigurători să încerce să penalizeze folosirea anvelopelor all-season pe timp de iarnă și să nu plătească paguba, așa că este indicat să citiți sau să întrebați agentul de asigurări despre folosirea acestui timp de anvelope. 

 

- de 17 ori mai mare viteza de îmbătrânire a unei anvelope folosite față de una depozitată

- 320 km, distanța pe care o poate parcurge un run-flat pe pană

- 1.305 lei, amenda pentru neechiparea cu anvelope de iarnă în sezonul rece

×