x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Electrice mici VW

Electrice mici VW

de Tudorel Muşat    |    13 Aug 2021   •   18:30
Electrice mici VW

Grupul german a anunțat că din 2024 va lansa pe piață modele electrice de clasă mică. Primul va fi Skoda Elroq, al cărui debut este programat în 2024. Noul model ar urma să fie poziționat sub Enyaq. 

Un an mai târziu, Volkswagen ar urma să introducă crossover-ul ID.1, în timp ce Seat va lansa un hatchback mic, adresat publicului tânăr. În 2027, gama ar urma să crească prin lansarea lui ID.2, un hatchback subcompact. Toate cele patru modele noi vor fi produse pe o versiune scurtă a platformei MEB, care este folosită în prezent de VW ID.3 și ID.4 sau Skoda Enyaq. Încărcarea constituie încă o problemă. Șeful VW, Herbert Diess a criticat problemele stațiilor de încărcare pe care a încercat să le folosească în vacanța sa. Și asta se întâmplă în Germania, o țară mult mai avansată în materie de infrastructură, în comparație cu România sau cu vecinele.


 

×