Unele dintre cele mai de fiţe SUV-uri vândute în România, adică cele produse de Land Rover, sunt veritabile pericole publice. 261 de modele Range Rover produse între 2006-2012 şi vândute în România sunt rechemate în service din cauza unor probleme la sistemele de frânare. “Este posibil să apară o pierdere de lichid ca urmare a crăpării unuia dintre furtunurile de frână faţă. Acest lucru poate provoca defectarea circuitului de frânare faţă. Circuitul de frânare spate va fi în continuare funcţional, însă feedback-ul pedalei va fi mai slab şi cursa acesteia mai lungă. Distanţele de frânare vor creşte şi creşte astfel şi riscul de accident”, a anunţat producătorul indo-britanic. La un număr de 154 maşini Range Rover produse între 2013 şi 2016 şi la alte 76 de unităţi Range Rover Sport care au ieşit de pe linia de fabricaţie între 2014 şi 2016 există riscurile ca uşile să se deschidă din mers. De asemenea, în cazul a 113 unităţi Range Rover Evoque vândute în România şi a 47 de Land Rover Discovery Sport pot apărea probleme la instalaţia electrică care să ducă la oprirea motorului în mers şi pierderea direcţiei şi a frânării servoasistate.