x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Înmatriculările de maşini noi din România au crescut cu 25,4% în primul semestru al anului

Înmatriculările de maşini noi din România au crescut cu 25,4% în primul semestru al anului

de Redacția Jurnalul    |    19 Iul 2023   •   13:45
Înmatriculările de maşini noi din România au crescut cu 25,4% în primul semestru al anului

România ocupă în continuare locul 14 în Uniunea Europeană raportat la numărul de autoturisme noi înmatriculate în ianuarie-iunie, cu un volum de 73.645 unităţi, în creştere cu 25,4% comparativ cu perioada similara din 2022, arată datele transmise miercuri de ACAROM şi ACEA.

Dintre acestea, 6.998 unităţi au fost full electrice și 20.933 autoturisme cu propulsie hibridă, scrie Ziarul Financiar.

Raportat la constructorii de automobile, înmatriculările de autoturisme noi Dacia au crescut în primele şase luni din 2023 în Europa cu 30,1%, la un total de 295.225 unităţi, în timp ce la nivelul Grupului Renault s-a înregistrat un avans de 24,1%, până la 648.467 unităţi.

Pe primul loc în topul constructorilor de automobile la nivel european s-a plasat grupul VW cu 1.704.959 autoturisme noi înmatriculate, în creştere cu 25,6%, urmat de grupul Stelantis, cu 1.145,815 unităţi, în creştere cu 5,3%. Locul trei a fost ocupat de Renault.

Autoturismele marca Ford au reprezentat în perioada ianuarie-iunie 2023 un număr de 275.692 unități noi înmatriculate în creștere cu 6,6% față de perioada similară din 2022.

În total, în perioada ianuarie-iunie 2023, în UE au fost înmatriculate 5.438.653 autoturisme, în creștere cu 17,9% față de perioada similară din 2022.

Datele ACEA arată că au fost inregistrate creşteri în Spania (plus 24%), Italia (plus 22,8%), Franța (plus 15,3%) și în Germania (plus 12,8%).

Din totalul autoturismelor inmatriculate in UE, 703.586 unitati au fost full electrice şi 1.756.955 autoturisme cu propulsie hibridă.

În luna iunie, înmatriculările de maşini noi la nivelul Uniunii Europene au crescut cu 17,8% an/an, până la 1.045.072 unităţi.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: inmatriculari mașină