Un oficial Mazda a declarat că marca niponă nu va renunța la motoarele diesel, atâta vreme cât există cerere, inclusiv pentru piața europeană. „Dacă clienții vor motoare diesel, atât timp cât putem să respectăm reglementările cu privire la emisii într-o manieră eficientă, atât timp cât putem face asta, dorim să oferim în continuare motoare diesel”, a declarat Mitsuru Wakiie, care se ocupă cu dezvoltarea modelului CX-90. El a adăugat: „Cererea pentru motorul diesel este în scădere, în prezent, așa că este posibil ca nevoia pentru un astfel de motor să nu mai crească și de aceea oferim această unitate într-o manieră eficientă piețelor care doresc motoare diesel, precum Japonia sau Australia”. Anul trecut, Mazda a lansat noul SUV CX-60 inclusiv cu motor diesel nou, de 3.3 litri, cu sistem mild-hybrid și care este disponibil în două variante de putere: 200 sau 254 de cai putere.