x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Pericolul mașinilor cu kilometraj modificat

Pericolul mașinilor cu kilometraj modificat

de Tudorel Muşat    |    15 Apr 2022   •   08:05
Pericolul mașinilor cu kilometraj modificat

Un studiu al unei companii specializate în investigații privind istoricul automobilelor vândute pe piața second-hand arată că una din cinci mașini care se vând pe piața românească are kilometrajul modificat. În câteva țări europene, acest fapt constituie infracțiune.

 

În România s-ar putea ajunge în această situație doar în urma unui plângeri și a unui dosar penal finalizat cu o decizie în instanță prin interpretarea unor prevederi din Codul Penal. Cât de periculoasă e această practică, dincolo de paguba pe care o aduce proprietarului, dar și cum putem evita astfel de situații, vom vedea în cele ce urmează

Potrivit unui studiu, România ocupă locul secund în topul țărilor cu cele mai multe mașini cu kilometri falsificați. Una din cinci mașini second hand au odometrele modificate, adică sunt date înapoi. Pierderile provocate de această practică se ridică anual în Europa la peste 9 miliarde. Studiul realizat de carVertical este bazat pe aproape 900.000 de verificări ale istoricului mașinii din anul 2021 și a avut ca țintă vânzări de mașini la mâna a doua efectuate în Europa Centrală și de Est. Letonia conduce topul țărilor cu cele mai multe mașini cu odometre false. Peste 24% dintre mașinile second hand verificate, în această țară, prin această platformă, aveau mai mulți kilometri în realitate. Cu o piață mult mai mare decât Letonia și pe locul doi în topul modificărilor operate la kilometraj, urmează România. La noi proporția de falsuri este de 19.83%. Podiumul este completat de Estonia cu 18,95%. Urmează apoi Lituania și Ucraina. La celălalt capăt al topului regăsim țări precum Slovenia, Slovacia, Serbia, Finlanda și Belgia. „Principalele surse de mașini second-hand pentru piețele est-europene sunt Germania, Franța, Belgia, Olanda și Italia. Tranzacțiile transfrontaliere cu mașini sunt cele mai riscante, deoarece aici citirile de kilometraj sunt adesea modificate. Derularea kilometrajului mașinii este o așa-numită crimă invizibilă," susține Matas Buzelis, directorul de comunicații carVertical. 

Avertismentul RAR

Și statisticile Registrului Auto Român, și ale inspectorilor auto sunt îngrijorătoare. Peste 75% dintre autoturismele second-hand importate au kilometrajul dat înapoi. Potrivit RAR, chiar nemții atrag atenția că 82% dintre mașinile second hand care pleacă de la ei din țară au kilometrajul manipulat. Acest lucru se poate face foarte ușor, chiar de acasă, cu un dispozitiv care costă cel mult 150 de dolari și care intervine cu un soft asupra computerelor de bord. „Foarte ușor, prin intermediul unor softuri specifice, aceste informații pot fi modificate, mai ales că, neexistând cerințe tehnice pentru omologare, acestea nu au niște cerințe specifice de criptare a informației, astfel încât accesul din exterior și manipularea sunt destul de facile”, a declarat Claudiu Mija, director tehnic RAR. Inspectorii auto le recomandă celor care vor să cumpere o mașină second-hand să verifice mașina cu un specialist sau chiar să apeleze la o firmă specializată. Costă câteva sute de lei, dar poate salva câteva mii de euro. Mai ales că nu doar kilometrajul dat înapoi poate fi o problemă.  „O astfel de modificare te poate salva de o mare țeapă, deoarece, de foarte multe ori, sunt mașini foste daune totale sau făcute din două jumătăți de alte mașini, care au kilometrajul real”, spune Mihai Cune, inspector auto. Există chiar o propunere în Parlamentul European de incriminare expresă a unei astfel de înșelăciuni.  Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a propus ca manipularea kilometrajului să devină infracțiune în statele membre ale Uniunii Europene. „Dacă nu știm cât de uzată este mașina pe care o cumpărăm, poate nu-i facem reparațiile impuse, reparațiile propuse pentru acea vechime de producătorul autovehiculului, și ne punem pe noi în pericol, pe familiile noastre și pe ceilalți participanți la trafic, fără să știm acest lucru”, spune Vlad Gheorghe.

Cum te apără legea

Există totuși o mică protecție pentru cei care sunt victimele unei înșelăciuni cu mașini second-hand ale cărui odometru a fost modificat. Articolul 244 din Codul Penal prevede, la alineatul (1), că „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”. Dar pentru a avea câștig de cauză, drumul este lung, avenoios, iar dreptatea ar putea veni după ce mașina cumpărată ar putea ajunge la casat. Plus cheltuieli suplimentare în speranța recuperării pagubei de la o persoană fizică care a făcut cine știe câte infracțiuni similare. În plus, samsarii care pleacă de la început cu ideea de înșelăciune, ar putea folosi, pentru a da credibilitate modificării odometrului, inclusiv de carte de service falsificată. Cum nu este vorba despre un act public sau oficial, o carte de service măsluită nu se poate încadra la infracțiunea prevăzută de Codul Penal.

Cele trei semne

Un pic de grijă mai mare la cumpărarea unei astfel de mașini poate scuti viitorul proprietar de o mare țeapă. Există trei mari semne asupra cărora specialiștii atrag atenția că trebuie urmărite atunci când vrem să cumpărăm o mașină la mâna a doua. Scaunul șoferului este principalul suspect. El trebuie verificat chiar înainte de motor. De cele mai multe ori, samsarii de mașini dau kilometrii înapoi, dar nu schimbă și scaunele, deoarece operațiunea este destul de scumpă. Dacă scaunul prezintă urme de uzură peste limita normală, este un semn că aceasta poate avea în realitate peste 250 mii de kilometrii. Semne care pot trăda un scaun uzat: tapiseria sau pielea ruptă, partea scaunului dinspre exteriorul mașinii lăsată sau zgârieturi excesive. Sigur, samsarul poate acredita ideea că mătușa era obeză sau că a avut copii năzdrăvani care au stricat mașina când au rămas singuri în habitaclu. Starea scaunului trebuie coroborată cu cea a volanului sau butoanelor. Aceste elemente nu sunt exagerat de scumpe și chiar există metode de a le recondiționa. Pe lângă vopsele pentru piele, există destul de multe anunțuri online pentru kituri de recondiționare a butoanelor. Din această cauză, cei care vând mașini cu kilometraje falsificate preferă limuzinele germane care au beneficiat din start de materiale de calitate premium care rezistă mai bine în timp sau după o folosire îndelungată. De asemenea, sunetul ușilor trebuie să fie compact. Ușa nu ar trebui să sune ca la un IMS atunci când e închisă. Liniile ușilor trebuie să corespundă. Dacă o ușă este mai lăsată înseamnă că automobilul a suferit un accident, iar după reparație nici măcar nu a fost bine refăcută.

Cum se poate verifica kilometrajul real

Să afli kilometrajul real al mașinii este destul de greu, dar nu imposibil. Primul pas care poate fi făcut este să verifici la RAR istoricul automobilului. Dacă în baza de date a Registrului nu corespund realității prezentate de către vânzător, atunci nu mai e nicio îndoială. Cu ceva noroc poți da de un samsar care a folosit o metodă mai ieftină de modificare a odometrului și a lăsat urme. Pentru soluții avansate de hacking, nu prea există multe șanse de dibuire a înșelăciunii.  Dacă mașina are cutie automată, în anumite cazuri se poate verifica kilometrajul acesteia. De cele mai multe ori, acesta nu poate fi dat înapoi, ci doar se poate reseta la 0km.

- 20% din mașinile second-hand din România au kilometri falsificați

- 9 miliarde de euro, paguba înregistrată în UE

- 82% din mașinile care părăsesc Germania sunt măsluite

Avantaje

- kilometrajul poate fi consemnat în baze de date ale autorităților

- odometrul mașinilor înmatriculate în România, înregistrat la RAR

- există detalii care pot da de gol înșelăciunea

Dezavantaje

- e dificil de dibuit un kilometraj modificat

- modificarea  kilometrajului, pedepsită în puține state UE

- necesită dispozitive mai sofisticare de citire a ECU

×