Ce riscă angajații prea implicați în activitatea companiei

Angajatul ideal a fost, mult timp, cel capabil să rezolve foarte multe situații și disponibil pentru a lucra multe ore peste program. Totuși, relaxarea din ultimii ani, care s-a resimțit pe piața forței de muncă, din perspectiva angajaților, în plină criză de resursă umană, a condus la o schimbare de perspectivă și de paradigmă. Astfel, cei dispuși să facă și munca altora și să lucreze în afara orelor de program au început să aibă de suferit, fie din cauza colegilor, care îi izolează, pentru a nu li se impune și lor același regim, fie pentru că pierd bani, nereușind să negocieze o plată echitabilă pentru munca suplimentară. La această abordare se adaugă noua viziune ideologică ce a câștigat teren în aproape toate țările lumii, provenită din teoria durkheimiană a diviziunii muncii, care nu-i dă voie unui specialist să cunoască mai multe domenii de activitate, pentru a nu „le lua pâinea” celorlalți.

În România este deja știută diferența de abordare a muncii la stat, față de mediul privat, angajații din prima categorie fiind cunoscuți pe piața forței de muncă drept mai puțin implicați și mai puțin dispuși să-și sacrifice orele din afara programului pentru a rezolva problemele instituției la care lucrează. Abordările de tipul „nu te băga unde nu e treaba ta”, „rupe ușa la ora 16.00” sau „lasă că merge și așa” sunt asociate cu munca la stat, după ce o altă zicală devenise celebră, în perioada regimului comunist: „pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”. Din acest motiv, angajatorii din mediul privat s-au ferit, mult timp, de cei cu experiență profesională doar în sectorul public. Dintre aceștia, cadrele didactice și cei care ocupaseră funcții de conducere în instituțiile publice au fost cel mai adesea respinși de angajatorii privați, în ultimele două decenii, tocmai pentru că multe firme au avut experiențe neplăcute cu cei din aceste categorii, inadaptabili la munca în echipă și la cerințele unei companii, din cauza unui anumit comportament dobândit la locul de muncă. Iar cel mai grav lucru, în legătură cu acest comportament indezirabil, era chiar lipsa de implicare și faptul că nu erau disponibili pentru ore suplimentare sau sacrificarea zilelor libere în folosul companiei.

Noua paradigmă și mentalitatea secolului XXI

Schimbarea de atitudine față de muncă, dar și a membrilor echipelor din mediul privat față de colegii „workahoolici” (dependenți de muncă) a survenit în ultimii ani, când lipsa specialiștilor în toate domeniile de activitate, în aproape toate țările lumii, i-a făcut pe angajatori mai indulgenți față de cei care nu vor să lucreze peste program sau să rezolve problemele firmei dincolo de fișa postului. Pe de o parte, relaxarea a permis angajaților să-și ceară mai multe drepturi, printre care și reducerea la maximum a situațiilor în care erau obligați să lucreze peste program, iar pe de altă parte, s-a format o nouă atitudine față de echipă, companie și muncă, izolându-se persoanele care sunt dispuse să lucreze suplimentar, pentru „a nu strica piața”. Angajatorii au fost nevoiți să accepte noile condiții puse de angajați, pentru a nu-și pune în pericol continuitatea activității și productivitatea, ba chiar au transformat noile nevoi ale angajaților în bonusuri și facilități. Printre acestea se numără și posibilitatea de a avea mai multe zile libere săptămânal, program redus de lucru de mai multe ori pe lună, munca de acasă, prin rotație, sau mutarea biroului în aer liber, cu diverse ocazii – la piscină, în bar, în parc sau chiar într-o destinație turistică, unde se poate face un teambuilding nu pentru training suplimentar, ci pentru schimbarea cadrului cotidian cu unul informal.

Citește pe Antena3.ro

Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în Vrancea

Cei care „strică piața” sunt excluși de colegi

Treptat s-a eliminat idealul „workahoolic” și din mentalitatea angajatorilor, nu doar din colectiv, iar noua situație generată de pandemie, care a mutat foarte multe spații de birouri la domiciliul angajaților, continuă schimbarea de paradigmă, după ce, în ultimii doi ani s-a vorbit deja despre posibilitatea reducerii numărului zilelor de lucru și a orelor de program în mai multe țări, prin modificare legislativă. La toate acestea se adaugă noua mentalitate, formată mai întâi în SUA, prin aplicarea teoriei diviziunii muncii, care a fost preluată de la sociologul Emile Dirkheim. Conform acestei teorii, fiecare persoană ar trebui să fie specializată într-un domeniu cât mai restrâns, astfel încât să li se dea de lucru tuturor membrilor societății, mai ales în condițiile în care numărul populației crește foarte mult și specializarea multiplă a unora „buni la toate” poate crea dezechilibre economice grave, pentru că îi sărăcește pe ceilalți, lăsându-i fără job. De exemplu, un avocat specializat pe înființare de firme nu poate rezolva și alte probleme legate de Drept Comercial, pentru care este nevoie de un anumit tip de specialist, în funcție de natura problemei apărute. Această nouă mentalitate s-a răspândit și în Europa, și în Australia, lăsând din ce în ce mai mult timp liber angajaților, iar cei indezirabili sunt acum „oamenii buni la toate”, dispuși să-și sacrifice timpul liber în folosul companiei. Aceștia riscă să-și piardă șansele la angajare, mai ales pentru că în noua abordare contează din ce în ce mai mult părerea colegilor, în evaluare, iar echipa poate exclude un astfel de membru, invocând imposibilitatea de adaptare.

O nouă criză economică ar putea crea mari probleme atât companiilor, cât și angajaților care s-au obișnuit deja cu noua abordare antistahanovistă a muncii. Mai ales companiile mici, care se vor lupta pentru supraviețuire, vor căuta vechii oameni buni la toate, iar cei din multinaționale care vor rămâne fără joburi nu se vor mai putea adapta.