Aproximativ 200 de hectare de teren viran sau plin de ruine şi gunoaie se găsesc în centrul Bucureştiului. Au rămas aşa deoarece comuniştii nu au reuşit să termine trei proiecte megalomanice începute în a doua jumătate a anilor 80.
Casa Radio, reinventată
Aproape finalizat la sfârşitul anului 1989, proiectul „Casa Radio” a fost abandonat imediat, iar timpul şi-a pus implacabil pecetea asupra imensei construcţii care străjuieşte râul Dâm-boviţa, în zona Eroilor. Re-brenduit în Dâmboviţa Center, proiect care se întinde pe un teren de 9,1 hectare, ar putea fi reluat la sfârşitul lui 2015 - începutul lui 2016, ne-a declarat Luc Ronsmans, reprezentantul dezvoltatorului imobiliar Plaza Centers. Această firmă a semnat încă din 2007 un parteneriat public-privat, pentru 75% din proiect, cu Ministerul Dezvoltării. Aşa că lucrările la fosta Casă Radio au fost reluate în 2007 şi trebuiau finalizate în 2011, dar criza le-a stopat, în 2009. În plus, proiectul a fost micşorat, dar, cu 467.000 mp utili rămași, tot este unul mare.
Apare Cartierul Justiţiei
Proiectul „Cântarea României”, cunoscut în ultimii ani drept proiectul Esplanada (un ansamblu de 800.000 mp, în valoare de un miliard de euro), ar putea fi transformat în Cartierul Justiţiei (unde vor fi reunite sediile centrale ale instituţiilor juridice centrale) şi în centru de evenimente (spaţii culturale şi săli de concerte). Aflat lângă Biblioteca Naţională, terenul de 10,7 ha va fi împărţit între Ministerul Justiţiei şi Primăria Capitalei, fiecare deţinând 40%, iar restul va fi amenajat ca spaţiu verde. Pentru realizarea acestui proiect, Ministerul Dezvoltării încă lucrează la realizarea documentaţiei cadastrale, iar această operaţiune este extrem de anevoioasă, aşa că o estimare privind data demarării lucrărilor este greu de făcut. Mingea este în terenul celor de la Ministerul Dezvoltării.
Delta Văcăreşti, vizitată din 2020?
Denumită Delta Bucureşti, aria naturală protejată din zona Văcăreşti a apărut în ultimii 25 de ani, după ce lucrarea hidrotehnică a fost abandonată. Lucrările s-au degradat, iar locul s-a sălbăticit. Acum, nu mai puţin de 94 de specii de animale şi de păsări, dintre care unele rare, sălășluiesc aici. Pasionaţii de natură nu o vor putea vizita însă prea curând. Deşi are aviz de la Primărie şi este declarată parc natural, acumularea Văcăreşti, care se întinde pe o suprafaţă de 180,3 hectare, are o situaţia juridică neclară pentru 100 de hectare. Aşa se face că există încă multe procese pe rol. Pentru a o deschide publicului, Delta mai trebuie amenajată, igienizarea putând dura trei-patru ani. Dacă aceste lucrări ar începe în a doua jumătate a acestui an, primii vizitatorii ar putea păşi în siguranţă acolo de-abia în 2019, dar mai realist după 2020.