România ar putea beneficia de o îmbunătăţire a perspectivei de rating, de la negativă la stabilă, dacă va continua să implementeze reformele convenite cu Fondul Monetar Internaţional în lunile următoare, a anunţat, joi, agenţia de rating Standard & Poor's, scrie Reuters.
"Evoluţia recentă, nu doar în privinţa acordului cu FMI şi Uniunea Europeană, dar şi a contextului politic şi a situaţiei un pic mai bune referitoare la finanţarea externă, are un impact pozitiv asupra ratingului. Respectarea cerinţelor FMI şi UE a fost asigurată până acum, dar implementarea acestor măsuri trebuie să fie susţinută în următoarele luni, putând stabiliza, astfel, perspectiva de rating", a declarat, într-un interviu pentru Reuters, Marko Mrsnik, director asociat la divizia S&P pentru calificative de ţară.S&P a anunţat, la 13 ianuarie, că adoptarea bugetului şi reluarea acordului cu FMI ar putea determina o modificare în creştere a perspectivei în cazul României. Statul are calificativ "BB+" din partea S&P, cel mai ridicat din categoria "junk" (speculativ), cu perspectivă "negativă".
Investitorii străini s-au arătat încrezători în privinţa României în ianuarie, leul având cea mai bună evoluţie în raport cu euro dintre monedele statelor din Europa Centrală.