x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 10 bănci au dispărut din România în ultimii 12 ani. Care este motivul

10 bănci au dispărut din România în ultimii 12 ani. Care este motivul

de Redacția Jurnalul    |    28 Apr 2024   •   19:40
10 bănci au dispărut din România în ultimii 12 ani. Care este motivul

 De ce dispar băncile din România? Din 2012 au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul, relatează Ziarul Financiar.

Sistemul bancar s-a consolidat în ultimii ani, existând semne de accelerare, iar bancherii anticipează că acest proces va continua şi în perioada următoare, având în vedere costurile de operare care devin mai mari, capitalurile necesare şi provocările care necesită investiţii pentru a putea ţine pasul cu dezvoltările tehnologice şi cu trendurile pieţei, după cum au susţinut şefii unor bănci mari din România, la conferinţa anuală BNR-ASE cu tema legată de perspectivele de dezvoltare a sectorului bancar românesc.

În ultimii 12 ani, numărul băncilor din România a scăzut de la 42 la 32, iar procesul de consolidare continuă cu un sentiment de accelerare resimţit anul trecut. Deşi contextul actual implică investiţii mai mari, un nivel al capitalurilor mai mare şi implicit costuri mai mari, consolidarea prin fuziuni este cea mai facilă cale prin care sistemul bancar poate să meargă înainte, au mai spus bancherii. În acelaşi timp, competiţia este încă una destul de ridicată, mai spun bancherii, chiar dacă aproape 90% din piaţa bancară românească revine primelor 10 cele mai mari bănci.

Nivelul de bancarizare încă mai are spaţiu de pentru a se dezvolta, iar loc pentru băncile de nişă există, chiar dacă bancherii sunt de părere că modelul de bancă universală este momentan cel mai potrivit pentru o piaţă cum este cea din România, tocmai prin prisma potenţialului existent. Astfel, prezenţa băncilor pe toate segmentele din piaţă oferă o perspectivă mai amplă de dezvoltare pe piaţa locală şi un impuls de creştere mai puternic, în opinia bancherilor.

×
Subiecte în articol: bănci sistem bancar