x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Afaceri banoase cu sport extrem

Afaceri banoase cu sport extrem

18 Feb 2005   •   00:00

Pe piata serviciilor din Romania, "turismul de aventura" promite un volum de cateva milioane de euro anual. Terenul aproape virgin atata profesionalismul si tenacitatea tinerilor, inclusiv a celor licentiati in gestiunea afacerilor.

ADRIAN N. IONESCU

AFACERE. Pe coarda, catarat pe munte sau cu calare pe bicicleta. Turismul de aventura poate fi practicat in orice sezon
Marja de profit poate urca de la 20% pana la 40%, pentru serviciile de varf din turismul de aventura, spune Sebastian Ghita, un tanar licentiat in gestiunea afacerilor la Academia de Studii Economice. Este asociatul a trei firme de servicii. Cu AlpAccess doreste sa intre pe segmentul de piata amintit, in asociere cu salvamontisti redutabili din Romania.

TENACITATE. Initial, Sebastian Ghita s-a axat pe alpinism utilitar. Pana acum, contracte cum au fost cele pentru doua rafinarii au adus venituri nete de 2.500 de euro. "Muntii Bucegi sau Ciucas, unde dorim sa dezvoltam aceasta afacere, ofera conditii cel putin la fel de palpitante ca si Kilimanjaro", crede Sebastian Ghita, care adauga faptul ca unei firme specializate ii revine cam un sfert din costul unui sejur. Estimat astfel, potentialul pietei autohtone ar putea tinti la trei milioane de dolari.

In functie de preferintele si posibilitatile clientilor, oferta pietei de "aventuri turistice" pleaca de la drumetiile pe trasee marcate sau nemarcate, continua cu ciclismul montan, escaladele usoare, cu sau fara echipament special, coborari controlate pe coarda, traversarea unor vai pe coarda cu un sistem de role (tiroliana) si alte procedee de alpinism sau speologie. La salturile in gol cu coarda elastica sau trainingul de supravietuire, AlpAccess vrea sa aduge si "foto-vanatoarea", care foloseste aparatul foto in loc de pusca.

PIATA IN FORMARE. Firme ca AlpAcces sau Valahia Outdoor din Cluj Napoca ofera, practic, servicii de asistenta numeroaselor agentii de turism care propun turismul de aventura sau companiilor mari care au programe de resurse umane concentrate pe "team building" sau "leadership". Cazarea si masa nu este treaba firmei de asistenta daca nu este autorizata ca atare. Totusi, rezervari poate face oricine.

Sebastian Ghita tinteste ca cifra de afaceri pentru firma sa 100.000 de euro. Potrivit lui Daniel Todea, administratorul firmei Valahia Outdoor, vanzarile acesteia s-au apropiat de acest prag anul trecut. Todea spune ca "in Vest, totul este pavat si iluminat", in Romania oferta fiind inca salbatica.

Reputata in domeniu, Outward Bound Romania (OBR) este filiala unei asociatii internationale. Directorul executiv, Ádám Horváth-Kovács, spune ca OBR ofera numai training, nu si asistenta in organizarea de evenimente. Anul trecut, veniturile OBR din training au fost de circa 30.000 de euro.

"In cativa ani, piata evenimentelor de turism de aventura s-ar putea masura in milioane de euro", confirma liderul OBR. Potrivit datelor citate de Ghita, cel putin 6.000 de romani au dat fiecare mai mult de 2.000 de dolari pentru turismul de aventura in tarile exotice.

POTENTIAL

"Muntii Bucegi sau Ciucas, unde dorim sa dezvoltam aceasta afacere, ofera conditii cel putin la fel de palpitante ca si Kilimanjaro. potentialul pietei autohtone ar putea tinti la trei milioane de dolari" - Sebastian Ghita, intreprinzator

AVANTAJE

"In Vest, totul este pavat si iluminat. Noi trebuie sa profitam de faptul ca in Romania oferta este inca salbatica" - Daniel Todea intreprinzator

ETICA
Ádám Horváth-Kovács tine la "diferenta capitala dintre un program cu sporturi extreme, in care se pune accent pe partea de traire, de senzatii tari, si un training outdoor, in care, dincolo de experientele traite, participantii sunt stimulati sa reflecteze asupra acestora". "Fara etica profesionala, nu sunt posibile profiturile nici in organizarea de evenimente. De aceea, ele se si dezvolta in colaborare cu salvamontistii", atrage atentia Sebastian Ghita, al carui asociat este Dragos State, seful salvamontistilor din Cheia. "Daca o coarda de siguranta a suferit un soc, nu va mai fi folosita. Aceeasi soarta o are si o casca de protectie care fost lovita, pentru ca si-a facut datoria. Nu risti s-o revopsesti, doar de ochii clientului", precizeaza Ghita. In plus, o firma serioasa in domeniu plateste asigurarea clientului pentru riscul de accidente.
×
Subiecte în articol: economic ghiţă sebastian ghita