ECONOMIC/BUSINESS
Din societatile de stat monitorizate de Fondul Monetar International vor fi disponibilizate, anul acesta, 9.069 de persoane. Majoritatea reducerilor de personal se vor face in minerit.
FLORINA ZAINESCU
CALCULE. Ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, a contabilizat numarul somerilor
|
CONCEDIERI. Astfel, din cele 53 de intreprinderi de stat monitorizate conform Ordonantei de Urgenta 79/2001 si a acordurilor convenite cu institutiile financiare internationale vor trebui disponibilizate 9.069 de persoane in 2005, a declarat Gheorghe Barbu, ministrul Muncii. "Nu vreau sa intru in amanunte de genul "de unde" si "cati"", a spus Barbu. Aceste "detalii" vor fi stabilite de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului si ministerele in portofoliul carora se afla cele 53 de societati. Cele mai multe reduceri de personal vor fi efectuate prin disponibilizari (6.489 angajati), restul locurilor de munca urmand sa fie reduse prin externalizarea activitatilor (990 posturi) si in urma altor cauze, respectiv pensionari, incetarea contractului de munca, transferuri (1.590 locuri). Majoritatea reducerilor de personal vor fi efectuate la nivelul societatilor subordonate Ministerului Economiei si Comertului, in principal la unitatile din sectorul minier (circa 6.000 de angajati). Alte reduceri de personal vor fi operate la unitatile monitorizate din subordinea AVAS (in special prin externalizare de activitati), Ministerului Administratiei si Internelor (disponibilizari si alte cauze), Ministerului Agriculturii (doar reduceri de personal din alte cauze), Ministerului Culturii (disponibilizari si alte cauze), se arata intr-un comunicat al Executivului.
LIMITARE. In plus, Guvernul a decis si limitarea salariilor in cele 53 de intreprinderi de stat. "Per total, fondul de salarii se prezinta, pe anul 2005, cu o crestere de 4%, comparativ cu 2004. Acest lucru nu inseamna ca salariile efective vor creste tot cu 4%. Sunt unele companii din cadrul ministerelor unde, in functie de cresterile anterioare care au fost date la salarii si de alte lucruri facute in procesul de reforma, de disponibilizari facute in anii anteriori, fondurile de salarii, cresterile salariale efective vor fi mai mari de 4%", a explicat Gheorghe Barbu, ministrul Muncii. Tot ieri a fost decisa si trimestrializarea cresterilor salariale, asa cum s-a stabilit in timpul negocierilor cu FMI.
FUGA
|
"Acestea sunt singurele masuri convenite in urma discutiilor din sedinta de Guvern privind negocierile cu Fondul Monetar International. Proiectul ordonantei de urgenta pentru modificarea Codului Fiscal va fi analizata intr-o sedinta viitoare", a declarat Oana Marinescu, purtatoarea de cuvant a Guvernului. Ionut Popescu, ministrul Finantelor, care trebuia sa prezinte ieri propunerile de modificare a Codului Fiscal, a preferat sa fuga de reprezentantii presei decat sa vorbeasca cu ei despre acest subiect. Dupa sedinta de Guvern el a participat la ceremonia de semnare a doua contracte de finantare cu Banca Europeana pentru Investitii, iar apoi a preferat sa paraseasca sala pe usa din dos, numai sa evite jurnalistii care il asteptau pentru declaratii.
|
Citește pe Antena3.ro