x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Arabia Saudită majorează prețul țițeiului. Explozia cotațiilor barilului de petrol pe burse

Arabia Saudită majorează prețul țițeiului. Explozia cotațiilor barilului de petrol pe burse

06 Iun 2022   •   14:11
Arabia Saudită majorează prețul țițeiului. Explozia cotațiilor barilului de petrol pe burse

Cotația barilului de țiței Brent a depășit 120 de dolari după mărirea prețurilor începând cu luna iulie de către Arabia Saudită, scrie Reuters.

Prin urmare, cotația țițeiului Brent a crescut la 120,63 de dolari la ora 3.43 GMT de la 121,95 de dolari anterior. 

Totodată, cotația țițeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a ajuns la 119,80 dolari.

Arabia Saudită a mărit preţul ţiţeiului Arab Light în Asia cu 6,50 dolari faţă de nivelul mediu al cotaţiilor de referinţă din Oman şi Dubai, a anunţat ieri compania Aramco. Este cel mai mare nivel din luna mai, când piaţa a fost afectată de temerile privind livrărilre de petrol din Rusia.

Grupul OPEC+ a decis însă, zilele trecute, să majoreze în iulie şi august producţia cu 50% peste estimările anterioare în lunile iulie-august, la circa 648.000 barili pe zi lunar.

Specialiștii estimează menținerea ridicată a prețurilor pe fondul majorării cererii în SUA și a scăderii restricțiilor anti COVID-19 din China. 

De asemenea, companiile italiană Eni și spaniolă Repsol ar putea începe importurile de petrol din Venezuela, în urma embargoului impus Rusiei.


 

×
Subiecte în articol: petrol titei