Directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Bechtel nu a respectat procedura concedierii colective prevăzută de Codul Muncii, ceea ce ar putea atrage anularea ei de către instanţele de judecată.
Roşca a precizat că o concediere colectivă presupune parcurgerea unei proceduri prevăzută de Codul Muncii şi de Contractul Colectiv Unic la nivel naţional, iar aceasta prevede respectarea din partea angajatorului a etapelor şi termenelor prevăzute de lege cu scopul de a proteja drepturile salariaţilor.
O altă constatare a echipei de control a ITM Cluj este că au fost ignorate de către Bechtel şi dispoziţiile cu privire la consultarea în momentul şi în modul prevăzut de lege pentru găsirea unor soluţii comune cu sindicatele.
Conform lui Roşca, în baza concluziilor ITM Cluj sindicaliştii de la Bechtel pot să se adreseze instanţei şi să ceară anularea procedurii de concedire colectivă.
Bechtel a respectat procedurile privind iniţierea concedierii colective a circa 1.900 de angajaţi, susţine compania, după ce Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a anunţat că Bechtel, constructorul autostrăzii Braşov-Borş, a încălcat legea.
"Am primit raportul de la ITM Cluj, pe care acum îl analizăm şi vom trimite cât de curând un răspuns inspectoratului. Noi am respectat toţi paşii legali impuşi de procedura de concediere colectivă", a declarat luni, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Bechtel, Bogdan Sgârcitu.
Liderul sindicatului "Transilvania", Mihai Lup, a declarat, luni, că membrii celor două sindicate din cadrul Bechtel - "Transilvania" şi "Ardealul Autostad" - urmează să aibă o întâlnire cu reprezentanţii Cartel Alfa şi să se stabilească măsurile care vor fi luate.
"Concluziile raportului de control al ITM Cluj, care arată că Bechtel nu a respectat procedura de concediere colectivă, ajută sindicatele în eventualitatea în care vom decide acţionarea Bechtel în instanţă pentru a cere anularea procedurii. Reprezentanţii sindicatelor se vor întâlni pentru a vedea ce măsuri vom lua în continuare", a spus Lup.
Potrivit acestuia, o decizie privind acţiunile sindicatelor privind intenţia companiei Bechtel de concediere colectivă a peste 1.900 de persoane de pe şantierul Autostrăzii Transilvania va fi luată în cursul zilei de miercuri.
Mihai Lup a precizat că sindicaliştii vor avea, marţi, o nouă rundă de întâlniri cu reprezentanţii companiei Bechtel, după întoarcerea din SUA a directorului Bechtel România, Michael Swinford.
Guvernul şi Bechtel vor semna un acord de continuare a lucrărilor la autostrada Transilvania în aprilie, cu achitarea altei tranşe din datoria faţă de companie, partea română apreciind că în 2010 vor fi finalizaţi circa 20 kilometri, iar două treimi dintre angajaţii constructorului vor fi păstraţi.
Lucrările vor fi finanţate prin credite de angajament stabilite în funcţie de volumul lucrărilor şi achitate după execuţie.
Citește pe Antena3.ro