x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bulgarii integrează vertical un mamut energetic

Bulgarii integrează vertical un mamut energetic

02 Iul 2008   •   00:00

Autorităţile bulgare antitrust au aprobat un proiect guvernamental de unificare a companiilor de electricitate, centrale termice, gaze şi minerit într-un singur grupt integrat vertical, în valoare de patru miliarde de euro



Autorităţile bulgare antitrust au aprobat un proiect guvernamental de unificare a companiilor de electricitate, centrale termice, gaze şi minerit într-un singur grupt integrat vertical, în valoare de patru miliarde de euro.
Proiectul prevede consolidarea sub aceeaşi umbrelă a companiei de electricitate NEK, a operatorului de gaze Bulgargaz, a celei mai mari companii miniere din ţară Mariţa East, a operatorului de centrale termice Mariţa East Two şi a operatorului nuclear Kozlodui.

Petăr Dimitrov, ministrul bulgar al Economiei, a declarat că autorităţile de la Sofia îi vor exclude din noul grup pe operatorii reţelelor electrice şi de gaze, dacă va fi necesar.
Comisia Europeană a propus separarea operaţiunilor de producţie de energie de cele de distribuţie ale companiilor de utilităţi din UE, pentru a creşte concurenţa pe piaţă. Conform proiectului, companiile de utilităţi îşi vor păstra independenţa operaţională şi pieţele, dar vor funcţiona în cadrul unui holding cu venituri anuale estimate la 1,8 miliarde de euro.


LA NOI, ÎNTÎRZIERE. Vecinii de la sud s-au mişcat mai repede decît autorităţile de la Bucureşti, care au anunţat încă din septembrie 2007 crearea unei companii integrate vertical din producătorii deţinuţi de stat şi din companiile de distribuţie. Conform unui proiect al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), activele Hidroelectrica, ale complexurilor energetice Turceni şi Rovinari vor fi preluate de Electrica, societate care include şi filialele de distribuţie a energiei electrice Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Nord şi Electrica Transilvania Sud, dar şi filiala de mentenanţă Electrica Serv.
Pentru ca aceste companii să funţioneze în cadrul unui holding, Ministerul Justiţiei trebuie să realizeze legea holdingului, preciza recent Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor. Guvernul intenţionează ca noua companie să listeze pe bursă circa 55% din acţiuni şi să păstreze restul de titluri pentru a deţine controlul.


De realizarea companiei naţionale integrate depinde şi soarta Companiei Naţionale a Huilei. Potrivit oficialităţilor, chiar dacă Uniunea Europeană va accepta ştergerea penalităţilor la datorii, CNH este cel mai mare datornic la bugetele de stat şi al asigurărilor sociale. Conform lui Vosganian, CNH are datorii de 3,8 miliarde de lei, din care 300 de milioane de lei sînt datoria propriu-zisă, iar restul, dobînzi şi penalităţi. Compania beneficiază de ajutoare de stat în perioada 2007-2010 în valoare de 1,29 miliarde de lei, subvenţii aprobate de Comisia Europeană. De circa un an se analizează opţiunea includerii CNH într-un complex energetic împreună cu termocentralele Mintia şi Paroşeni, însă, pentru a fi rentabilă economic, noua structură mai trebuie să includă şi două hidrocentrale. Compania românească ar trebui să aibă o valoare cuprinsă între 20 şi 24 de miliarde de euro şi un profit de 800 de milioane de euro în 2012.

×
Subiecte în articol: economic