Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În timp ce Statele Unite au pus un accent mai mare pe de-reglementare, deschidere și extinderea comerțului, Uniunea Europeană a fost mai preocupată de integrarea pieței. În general însă, a prevalat ortodoxia liberală (în sensul clasic britanic).
Acest consens a fost atât de răspândit încât uneia dintre colegele mele mai tinere de la Fondul Monetar Internațional i-a fost greu să obțină un loc de muncă bun în mediul academic, în ciuda faptului că deținea un doctorat de la prestigiosul departament de economie al MIT, probabil pentru că munca ei a evidențiat că liberalizarea comerțului a încetinit rata de reducere a sărăciei în India rurală. În timp ce lucrările teoretice care arătau că un comerț mai liber ar putea avea astfel de efecte adverse erau acceptabile, studiile care au demonstrat fenomenul în mod empiric au fost întâmpinate cu scepticism.
Criza financiară globală a spulberat atât consensul predominant, cât și încrederea publicului. În mod clar, ortodoxia liberală nu funcționase pentru toată lumea din SUA. Studiile acceptabile în prezent au arătat că muncitorii din industria prelucrătoare din clasa de mijloc expuși concurenței chineze au fost afectați în mod deosebit de puternic. „Evident”, suna acuzația, „elitele de elaborare a politicilor, ale căror prieteni și familii ocupau locuri de muncă protejate, au beneficiat de bunuri ieftine din import și nu se putea avea încredere în comerț”. În Europa, libera circulație a mărfurilor, capitalului, serviciilor și oamenilor în cadrul pieței unice a fost văzută ca servind intereselor birocraților nealeși ai UE de la Bruxelles mai mult decât pe oricine altcineva.
După ce vechea ortodoxie nu a mai fost considerată eficientă și după ce susținătorii ei au pierdut încrederea publicului, ușa s-a deschis către soluții neortodoxe. Dar în timp ce gândirea neconvențională, creativă poate produce rezultate bune, prescripțiile politicilor trebuie, de asemenea, să fie ușor de înțeles de către profanul lipsit de încredere. Aici se află rădăcinile politicilor populiste proaste.
Dacă trebuie să creăm locuri de muncă, de ce să nu majorăm tarifele de import pentru a proteja lucrătorii autohtoni? Dacă trebuie să cheltuim, atunci de ce nu imprimăm bani (cum dictează Teoria Monetară Modernă)? Dacă vrem să relansăm producția, de ce să nu subliniem pericolul de a depinde de China și să oferim subvenții și alte stimulente firmelor pentru operațiuni readuse acasă sau plasate în medii economice aliate? Dacă trebuie să facem sistemul financiar mai sigur, de ce să nu creștem și mai mult cerințele de capital pentru bănci?
Deoarece ortodoxia liberală a fost discreditată în ochii publicului, multe astfel de politici care erau anatemă pentru ea au reapărut acum. Dar, la fel de important, atractivitatea politicilor populiste, oricât de nefondate sau nereușite în trecut, este că par în mod evident adevărate și sunt ușor de comunicat. După cum a glumit celebrul eseist american H.L. Menken, „pentru fiecare problemă complexă, există un răspuns clar, simplu și greșit”. La urma urmei, cine nu poate vedea că tarifele de import vor proteja măcar unele locuri de muncă interne? Deși locurile de muncă salvate de noile tarife pe oțel vor crește costul producției de mașini pe plan intern, ceea ce duce la pierderi potențiale de locuri de muncă în acea industrie, acest punct necesită un pas suplimentar de raționament care este mai greu de comunicat.
În mod similar, înlocuirea unui furnizor din China cu unul dintr-o țară prietenă ar părea să facă un lanț de aprovizionare mai rezistent la un potențial conflict China-SUA; dar poate crea și un fals sentiment de securitate, având în vedere că mulți furnizori prietenoși încă se bazează pe China pentru materii prime cheie. În mod analog, creșterea cerințelor de capital poate să fi făcut băncile mai sigure după criza financiară globală; dar continuarea creșterii acestora nu va face decât să crească și costurile de finanțare ale băncilor și să le reducă activitățile, ceea ce va duce la o migrare a riscului în sectorul financiar nereglementat și opac.
Potrivit jurnalistului francez liberal din secolul al XX-lea Frédéric Bastiat, „Există o singură diferență între un economist rău și unul bun: economistul rău se limitează la efectul vizibil; economistul bun ține cont atât de efectul care poate fi văzut, cât și de acele efecte care trebuie prevăzute”. Dar când nu există încredere, avertismentele politicienilor și economiștilor cu privire la efectele nevăzute care vin din spate pur și simplu nu vor fi crezute. Cei care îndeamnă la reținere fiscală, de exemplu, vor fi etichetați cu epitetul „dr. Doom” (prevestitori ai apocalipsei economice, asemenea cunoscutului economist Nouriel Roubini, care a avertizat cu privire la criza din 2008, n.trad.) și respinși - cel puțin până când ratele dobânzilor reale (ajustate în funcție de inflație) vor crește până la punctul în care deservirea datoriei publice umflate necesită austeritate. A vedea înseamnă a crede, dar vine prea târziu.
Piețele emergente și țările în curs de dezvoltare au trecut prin astfel de cicluri înainte, motiv pentru care, de data aceasta, unele dintre ele au apărut drept susținători ai politicilor macroeconomice liberale ortodox. Totuși, tentația de a urma calea politicilor populiștilor neortodocși rămâne puternică, mai ales acum că țările industrializate bogate le-au îmbrățișat deja.
Prin urmare, India, în ciuda experienței sale teribile cu așa-numitul License Raj (un peiorativ pentru sistemul de control guvernamental strict în vigoare între 1950-1990; întreprinderile din India erau obligate să dețină licențe de la guvern pentru a funcționa, care erau adesea extrem de dificil de obținut, n.trad.), a început recent să solicite licențe pentru a importa computere - în parte pentru a sprijini producția internă și în parte pentru a-și reduce dependența de importurile din China. Dar cum rămâne cu consecințele negative pentru exporturile de servicii IT (cea mai mare sursă de venituri din export a Indiei) și pentru afacerile din India în general? Argentina, dependentă de populism, pare să-și schimbe simpatiile de la peroniștii de stânga (peronismul - „un amestec vag de naționalism și laborism sau populism” - este o mișcare politică argentiniană bazată pe ideile conducătorului argentinian Juan Perón, n.trad.) către un libertarian de dreapta, care promite că va vindeca inflația, printre alte acțiuni, prin adoptarea (din nou!) a dolarului american.
Este greu să nu fii pesimist în zilele noastre. Țările industrializate au pendulat de la încrederea excesivă în ortodoxia liberală la credința în politicile populiste, până când deficiențele acestora devin din nou evidente. Cel mai bun lucru la care putem spera este că, spre deosebire de ceea ce pare să se întâmple în Argentina, pendulul nu va bate prea mult înapoi spre cealaltă extremă și că vom fi învățat câteva lecții pe parcurs.
Autorul:
Raghuram G. Rajan, fost guvernator al Reserve Bank of India, este profesor de finanțe la Universitatea din Chicago Booth School of Business și autor, cel mai recent, al cărții „The Third Pillar: How Markets and the State Leave the Community Behind” („Al treilea pilon: cum piețele și statul lasă în urmă comunitatea”, n.trad.).
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic.ro
Drepturi de autor: Project Syndicate, 2023
