x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Consumatorii vulnerabili de energie, lăsați în frig încă un an

Consumatorii vulnerabili de energie, lăsați în frig încă un an

de Adrian Stoica    |    26 Mar 2021   •   13:51
Consumatorii vulnerabili de energie, lăsați în frig încă un an

Guvernul a decis să amâne cu un an de zile intrarea în vigoare a legii privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorii vulnerabili de energie. Astfel, prevederile noii legi ar urma să se aplice de la 1 septembrie 2022, nu de la 1 septembrie anul acesta, cum se preconiza inițial. Schimbarea acestui termen este explicată de Executiv prin faptul că este nevoie de pregătiri administrative din partea primăriilor, a furnizorilor de energie și gaze și a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, instituție a cărei înființare este prevăzută de viitoarea lege. Pentru aplicarea prevederilor acestui proiect, se propune ca normele metodologice să fie aprobate prin hotărâre a Guvernului până la data de 1 iulie 2021, astfel încât instituțiile implicate să poată asigura logistica necesară.

 

Potrivit noului act normativ, pe care Guvernul îl va trimite în Parlament sub forma unui proiect de lege,  consumatorii vulnerabili de energie sunt definiți ca fiind acele persoane singure sau acele familii care, din motive de sănătate, vârstă, venituri insuficiente sau izolare față de sursele de energie, necesită măsuri de protecție socială și servicii suplimentare pentru a-și asigura cel puțin nevoile energetice minimale. Față de varianta inițială a proiectului elaborat de Ministerul Muncii, care prevedea că nivelul veniturilor până la care se acordă ajutoarele pentru încălzirea locuinței, nivelul maxim al ajutorului aferent unei luni, precum și valoarea suplimentului pentru energie, vor fi actualizate în funcție de evoluția veniturilor populației și a prețului de consum al acestor servicii, în noua variantă indexarea lor rămâne strict la latitudinea Guvernului, fără a se mai preciza și criteriile.

 

Consumatorii vulnerabili din motive de venit vor fi, potrivit proiectului, cei cu venit mediu net lunar de cel mult 810 lei/persoană în cazul familiilor și de 1.445 lei în cazul persoanelor singure.

 

4 categorii de vulnerabili

Consumatorii vulnerabili vor fi împărțiți în 4 categorii: din motive de venit, din motive de vârstă (pensionarii), din motive de sănătate (cei care au nevoie de aparate medicale electrice pentru a rămâne în viață sau pentru menținerea stării de sănătate, au probleme psihice, deficiențe locomotorii, de vedere sau de auz) și ca urmare a faptului că au gospodării aflate în zone izolate sau așezări informale, departe de rețelele publice de utilități.

 

Ajutoare în funcție de sistemul de încălzire

Ajutoarele de încălzire se vor acorda pentru încălzirea locuinței cu energie termică furnizată în sistem centralizat, cu gaze naturale, cu energie electrică sau cu combustibili solizi sau lichizi. Cuantumul ajutoarelor de încălzire va fi stabilit prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Compensarea procentuală va fi de 100% pentru beneficiarii cu cele mai mici venituri și de minimum 10% pentru cei ale căror venituri se află la limita maximă. Valorile de referință la care se aplică compensarea procentuală vor fi de 250 lei/lună pentru gaze naturale, de 500 lei pentru energie electrică și de 80 lei pentru combustibili solizi și petrolieri. Pentru energia termică, valoarea de referință se va stabili în limita consumului mediu definit de lege și în funcție de prețul local al gigacaloriei, care diferă de la localitate la localitate. Cei cu venit mediu net lunar de cel mult 810 lei/persoană în cazul familiilor și de 1.445 lei în cazul persoanelor singure vor beneficia și de un supliment lunar pentru energie calculat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, în cuantum de 30 lei pentru consumul de energie electrică, de 10 lei pentru consumul de gaze naturale sau energie termică și de 20 lei pentru consumul de combustibili solizi și petrolieri.

 

Guvernul actual nu servește toți românii! Încă un an de incompetență, încă o iarnă fără căldură pentru consumatorii vulnerabili. Guvernul Cîțu a înțeles că este for executiv și își ia partea de execuție ad-litteram: execută consumatorii vulnerabili. Guvernul a reușit să politizeze până și căldura din locuințele oamenilor, este incredibil. Suntem martorii unei incompetențe transministeriale, una care ajunge în Parlament prost scrisă și interpretată. După ce a trenat prin ministere și pe mesele unor demnitari vremelnici, proiectul de lege intră în avizarea guvernului cu greșeli majore. Avem o lege care definește o categorie vulnerabilă și reglementează un cadru legal pentru aceștia. Bun. Cum o face? Spune că intră în vigoare de pe 22 septembrie 2022. Adică nu din această toamnă, aproape ca blestemă românii săraci la încă o iarnă de frig. Noi suntem în 2021, pentru aducerea lor aminte!

Mădălin Borș, vicepreședinte PSD Teleorman

 

Lăsați să mai aștepte un an în frig

După ce proiectul stipulează că prezenta lege intră în vigoare peste un an, conform actului de pe site-ul Guvernului, tot în același text este scris că un singur articol intră în vigoare în 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial (Art. 45). “Articolul 45 spune că se elaborează și normele metodologice pentru această lege la doamna Turcan, dar tot pentru septembrie 2022. Practic repetă greșeala, iar românii vor aștepta în frig un an în plus cât timp angajații dânsei se mai lămuresc cu energia”, atrage atenția Mădălin Borș, vicepreședinte PSD Teleorman, într-o declarație făcută pe marginea noii legi pregătite de Guvernul Cîțu. “Mă întreb sincer, un an așteaptă românii în frig ca să ce? Să-și tragă ei, PNL, USR PLUS ȘI UDMR sforile? Nu sunt bani și autoritățile acoperă asta? Tocmai am trecut peste o iarnă destul de grea. De ce este nevoie de un an de zile pentru elaborarea unor norme metodologice? Se dă legea la consumatorii vulnerabili ca s-o ardă în sobe iarna următoare? Cât de cinici putem să fim cu cei mai săraci dintre noi?”, este întrebarea pe care o pune în finalul declarației sale Mădălin Borș, solicitându-le, totodată, parlamentarilor să amendeze greșeala Guvernului.

 

Costurile cu subvenționarea, tăiate cu 45%

 

Față de varianta inițială a proiectului, Executivul a revizuit în scădere estimarea privind costurile bugetare anuale cu subvenționarea consumatorilor vulnerabili de energie. Față de varianta inițială care prevede costuri de 417 milioane de lei, în noua variantă suma scade sub 260 milioane de lei, deși a menținut aproximativ același număr estimat de beneficiari, de circa 427.000.

 

×