Conturile bancare se pot face acum și online
Pandemia a adus noutate și pe piața bancară. Dacă până acum două luni trebuia să mergem la sucursala unei bănci, pentru a ne deschide un cont bancar sau chiar pentru a activa serviciul Internet Banking, regulile s-au schimbat după ce s-a impus situația de urgență. Conturile se pot face acum și de acasă, la fel și activarea Internet Banking. Responsabilitatea, însă, este transferată, într-o mai mare măsură, la clienții băncilor, care trebuie să știe cum să se ferească de atacurile hackerilor.
În prima lună de „lockdown”, românii s-au plâns de lipsa unor servicii bancare online, deși ordonanțele militare nu includeau posibilități de a ne deplasa la sucursalele băncilor, pentru a activa servicii sau chiar pentru a deschide conturi. Băncile s-au adaptat, însă, situației, iar astăzi se pot face foarte multe operațiuni fără a mai merge la sucursale. Prin internet se pot rezolva problemele legate de crearea unui cont, iar cardul bancar vine direct acasă. Se poate activa serviciul de plăți cu telefonul, se pot trimite sau cere bani, prin credite bancare accesate tot online. De acasă este mult mai ușor să ne și verificăm tranzacțiile sau soldul cardurilor. „Există avantaje incontestabile, în privința serviciilor de Internet Banking. Nu mai suntem condiționați de o anumită oră sau de deplasarea la sediul unei bănci. Dar există și unele riscuri, atunci când folosim acest serviciu. Tocmai de aceea, băncile stabilesc o serie de proceduri care asigură confortul și minimizarea riscurilor de a pierde sume de bani în timpul operațiunilor efectuate, din cauza unor posibile atacuri ale hackerilor”, explică Emilian Duca, doctor în Economie și consultant fiscal.
Totul se poate face doar cu ajutorul indicațiilor primite din partea băncilor și cu instalarea unor aplicații, gratuit, de pe site-ul unei bănci, dar și din Google Play sau App Store.
Atenție la viruși
Internet Banking este cel mai puțin riscant, din punct de vedere al securității, decât plata online cu un card bancar. Pe de altă parte, trebuie să ne obișnuim să utilizăm soluții antivirus, astfel încât alte persoane să nu aibă acces la calculatoarele sau telefoanele noastre. Trebuie să avem grijă, de asemenea, și la documentele pe care le deschidem, de pe dispozitivele care sunt conectate la datele de acces în conturile bancare, pentru că pot fi malware nu doar linkurile, ci și documentele word.

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Distribuitorii de Bunuri solicită Guvernului României reintrarea în legalitate
Virgil Popescu, „ușor nemulțumit” de ordinul ANRE: Lasă la latitudinea furnizorilor să ofere discount
Ministrul Energiei, nemulțumit că ANRE a lăsat la latitudinea furnizorilor oferirea discountului
Proiectantul sectorului Târgu Mureș-Târgu Neamț din A8, monitorizat de CNAIR
Tranzacționarea de acțiuni în 2021: O creștere promițătoare pentru companiile românești
Peste 60% dintre angajații de la nivel global lucrează la distanță
Majoritatea românilor folosesc produse și servicii bancare
Piața auto în declin. Producția și vânzările de autovehicule au scăzut semnificativ în 2020
Ministrul Economiei: Românii fac salariul aproape juma-juma cu statul. Din 2022 începem aplicare măsurii zero taxe pe salariul minim
Digitalizarea încă se luptă cu ghişeele ANAF
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România
