Băncile vor fi nevoite să constituie provizioane suplimentare de circa 3 miliarde de lei, peste 600 de milioane euro, în 2013. Diferenţele provin din reevaluarea garanţiilor pentru creditele acordate, pe fondul prăbuşirii pieţei imobiliare. Auditorii au constatat diferenţe între valoarea garanţiilor luată în considerare de bănci şi valoarea de piaţă a acestora chiar şi de peste 30%, potrivit unor surse bancare, citate de Mediafax. Valoarea terenurilor, locuinţelor, imobilelor a scăzut din martie 2008 şi până acum, în medie, cu peste 50%, iar această prăbuşire se resimte în provizioanele pe care băncile trebuie să le facă pentru creditele problemă.
Creşte riscul
Comparativ cu nivelul de provizionare de la mijlocul anului, care se cifra pe sistem IFRS la 26 de miliarde lei, costul suplimentar al riscului va creşte cu mai mult de 10%. Asta se resimte în bilanţurile băncilor. Rezultatele raportate de băncile comerciale după primele şase luni indică o pierdere cumulată pe sistem de 192 milioane lei (43 de milioane euro), comparativ cu un câştig de 116 milioane lei la finele primului trimestru, în condiţiile în care provizioanele au urcat cu peste 3,5 miliarde lei în IFRS.
Practic, după auditarea situaţiilor financiare de la finele lunii iunie, provizioanele aferente primelor şase luni s-au dublat, ceea ce ar echivala cu o pierdere severă la nivelul sistemului bancar, de aproximativ 3 miliarde lei, potrivit Mediafax.
Un număr de 23 de bănci au încheiat prima jumătate a anului cu profit, în timp ce 18 au raportat pierdere. Datele centralizate de banca centrală nu reflectă provizioanele în sistem IFRS de la finele anului trecut, primele informaţii fiind prezentate în ianuarie, când totalul provizioanelor s-a ridicat la 22,56 miliarde lei. La finele lunii iunie, provizioanele băncilor însumau 26,3 miliarde lei. Rata riscului de credit, calculată ca raport între credite şi dobânzi clasificate în categoria îndoielnic şi categoria pierdere şi total credite şi dobânzi clasificate, a urcat în primele şase luni de la 23,28% la 26,10%. Estimările bancherilor plasează pierderea netă din sistem după primele zece luni la circa 400 de milioane lei.
Flitrele prudenţiale
Banca Naţională va menţine politica de prudenţialitate şi în 2013, în ceea ce priveşte provizioanele după trecerea la standardele internaţionale de contabilitate (IFRS), a declarat recent Ion Dragulin, directorul direcţiei Stabilitate Financiară din cadrul BNR. “Trebuie să avem o trecere lină la aceste standarde. Practic 2013 este al doilea an în care sunt menţinute aceste filtre”, a spus Drăgulin. Acesta a explicat că după trecerea de la standardele româneşti (RAS) la IFRS solvabilitatea ar fi urcat cu 4 puncte procentuale, de la 14% la 18%, dacă nu s-ar fi aplicat filtrele prudenţiale, potrivit “Raportului asupra stabilităţii financiare” pentru anul 2012. Astfel, nivelul determinat pentru luna decembrie 2011 conform IFRS este de 18,75% (faţă de 14,85% prin aplicarea filtrelor prudenţiale), iar pentru luna martie 2012 este de 18,74 la sută (faţă de 14,63 la sută)”, se arată în raport. Problema este că mărirea solvabilităţii cu patru puncte procentuale ar fi determinat patronatul şi managementul din băncile mamă să ceară reducerea solvabilităţii de la 18,74%, nivel cu peste 8 puncte procentuale mai ridicat decât este reglementat, la nivelul de 14%. Acţionarii ar fi luat această diferenţă de bani şi ar fi distribuit-o ca dividende”, a mai spus Drăgulin.
Citește pe Antena3.ro