BUSINESS
In Bucuresti, Timisoara si Constanta functioneaza o firma care acorda consultanta persoanelor fizice care vor sa ia un credit, lucru pentru care nu percepe insa nici un ban de la persoana care se imprumuta.
ADRIAN MIHAI
CURAJ. Anca Bidian experimenteaza in Romania conceptul de banca in sprijinul clientilor
|
PIONIERAT. Original pentru Romania, acest principiu de afacere este practicat atat in Occident, dar mai ales in America. De altfel, de acolo a fost si "importat". Anca Bidian, directoarea firmei, a trait in Canada aproape 8 ani, timp in care s-a familiarizat cu serviciile bancare orientate spre necesitatile clientilor. Ca softist, a realizat acolo si programe pentru banci, ceea ce a dus la o aprofundare a domeniului. "Proiectul a inceput in vara lui 2003 cu discutii despre posibilitatea externalizarii de servicii din domeniul financiar-bancar, pe piata romaneasca", povesteste Bidian. Astfel, firma a devenit o forta mobila de vanzare, complementara canalelor traditionale de vanzare a bancii. "Ne-am intalnit la mijloc de drum. Banca era deschisa catre externalizare. Ea are astfel de reprezentante in vestul Europei. In America, lucrul acesta este foarte uzitat. Au fost pionieri in Romania", continua directoarea.
EXPANSIUNE. Dezvoltarea este programata pana in 2005 si cuprinde extinderea portofoliului cu produse de economisire si investitii, ceea ce va permite consultanta de planificare financiara pentru persoane fizice, de asemenea un concept nou pe piata romaneasca.
Citește pe Antena3.ro
PARTICULARITATI. Prima diferenta intre a merge la banca si a apela la serviciile propuse de Gemini este chiar faptul ca nu trebuie sa faci decat un singur drum la banca, la semnarea contractului de credit. In rest, consultantul financiar vine la tine. Faptul ca serviciile oferite sunt "24 de ore din 24, 7 zile din 7" provoaca in Romania o oarecare neincredere, publicul nefiind obisnuit cu astfel de promisiuni. "In America, asa ceva este absolut normal", spune Bidian. O data ce ai fost luat in primire de un consultant, nu mai trebuie sa-ti spui povestea de fiecare data cand te intereseaza un nou serviciu.
BANI PENTRU SOFTISTI
|
Ponderea principala o au acum creditele pentru nevoi personale, dar previziunile pana in 2007 sunt pe cresterea creditelor imobiliare pana la 50% din portofoliu. O reprezinta cele pentru navigatori, doar cateva banci avand produse specializate pentru acestia. Ca noutate, firma Gemini face lobby pentru un produs pentru softisti. Adesea, acestia au contracte incheiate cu firme straine, ceea ce face ca ele sa nu fie luate in considerare la acordarea creditelor.
Softistii sunt extraordinar de apreciati si nu raman pe termen mediu si lung fara job, dupa cum apreciaza directoarea. |
SEGMENTE
|
"HVB Bank isi propune sa capteze noi segmente de clienti, bazandu-se tocmai pe componenta de consultanta financiara proprie Gemini. Se poate vorbi de un parteneriat care se sprijina pe fluxuri foarte bine stabilite intre HVB Bank si Gemini", apreciaza Anamaria Rotar, Head of Loan Processing Center.
|