x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Criza mondială - Scăderi pe linie în pieţele mondiale

Criza mondială - Scăderi pe linie în pieţele mondiale

05 Sep 2008   •   00:00

Pieţele mondiale suferă de pe urma înrăutăţirii situaţiei economice mondiale, investitorii retrăgîndu-se de pe toate pieţele: burse, pieţele de metale, petrol, piaţa imobiliară, piaţa monetară. Bursele internaţionale s-au aflat pentru a treia zi consecutiv pe pierderi, ziua de ieri deschizîndu-se cu o panică generală printre investitori. După ce joi, Bursa de la New York a plonjat ca urmare a datelor-record cu privire la şomaj, şi bursele asiatice şi cele europene au urmat trendul.



Pieţele mondiale suferă de pe urma înrăutăţirii situaţiei economice mondiale, investitorii retrăgîndu-se de pe toate pieţele: burse, pieţele de metale, petrol, piaţa imobiliară, piaţa monetară. Bursele internaţionale s-au aflat pentru a treia zi consecutiv pe pierderi, ziua de ieri deschizîndu-se cu o panică generală printre investitori. După ce joi, Bursa de la New York a plonjat ca urmare a datelor-record cu privire la şomaj, şi bursele asiatice şi cele europene au urmat trendul.

OAIA NEAGRĂ. Indicele Dow Jones pierduse joi faţă de şedinţa de miercuri 2,99%, Nasdaq a avut un recul de 3,2% iar indicele S & P 500 a cedat 3,31%. Reacţia negativă a venit ca urmare a datelor privind şomajul în SUA, unde săptămîna trecută peste 15.000 de persoane au înaintat cereri de şomaj, ajungîndu-se la un total de 444.000 de persoane, peste aşteptările analiştilor, care preconizau un total de 420.000 de şomeri. Ca urmare a acestor date, sectorul financiar a înroşit bursa, deoarece investitorii prevăd, o dată cu mărirea numărului de şomeri, o înrăutăţire a situaţiei băncilor, ca urmare a crizei creditelor subprime. Din sectorul financiar, Lehman Brothers a înregistrat joi un picaj de 9,45%, Merrill Lynch a plonjat 7,48%, Bank of America a scăzut cu 7,16%, Citigroup a pierdut 6,68%, iar Goldman Sachs a încheiat pe minus cu 4%.

EXTINDERE. Vineri, panica s-a extins şi la bursele europene. Indicele CAC 40, al Bursei de la Paris, era în scădere cu 1,8% la începutul tranzacţiilor, Xetra DAX de la Frankfurth a pierdut 1,7%, iar FTSE Eurofirst de la Londra înregistra scăderi de 1,3%, continuînd închiderea pe minus a Wall Street-ului. Indicele britanic a suferit cea mai mare scădere într-o zi din ultimii şase ani, conform Reuters.

Sectorul bancar a început ziua de vineri cel mai şifonat. Banca Anglo-Irlandeză era în scădere cu 7,7%, Irish Bank era cu 6% sub cotaţiile precedente, iar acţiunile Allied Irish Bank se tranzacţionau cu 5,7% mai puţin. Pe lîngă acestea, Barclays pierdea şi ea 2,5%, iar Royal Bank of Scotland era pe minus cu 2,1%.

Scăderile cotaţiilor sectorului financiar european au avut ca bază şi faptul că Banca Centrală a Europei (BCE) şi Banca Angliei au menţinut ratele dobînzilor, iar aşteptările economice s-au înrăutăţit. BCE a păstrat dobînda la 4,25%, iar Banca Angliei la 5%.

Pe lîngă bursele europene, cea de la Tokyo era pe pierdere cu 2,75%, iar la Shanghai cu 3,29%.

ÎN TON. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut ieri 2,64% faţă de ziua de joi, cel mai mare recul înregistrîndu-l SIF-urile, care au scăzut în medie cu 6,17%. Doar patru companii au încheiat ziua pe creştere, din care Policolor a urcat cu 6,38% iar restul de şase cu pînă la 3,48%. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate de Titan (-13,29%), Energopetrol (-10,61%), Broker Cluj (-7,99%), SIF Moldova (-7,74%), PetrolExportImport (-6,95%), SIF Transilvania (-6,67%), Altur (-6,4%).

VEŞTI PROASTE. Companiile din toată lumea se confruntă acum cu noi valuri de probleme.

Potrivit Wall Street Journal, gigantul asigurărilor AIG vrea să îşi separe bunurile legate de criza subprime de cele profitabile pentru a se proteja. Analiştii au estimat că noua structură va avea nevoie de peste 20 miliarde de dolari. Iar Merril Lynch, care a contabilizat pierderi totale de peste 40 miliarde de dolari pînă acum, ar putea suferi alte daune, experţii dînd indicativul “vinde” pentru titlurile acesteia.

MĂRFURI. Pe lîngă acţiuni, şi bursele de mărfuri au scăzut, petrolul îndreptîndu-se spre 100 de dolari pe baril. Momentan staţionează la 106,79 dolari, după ce în 11 iulie ajunsese la maximul de 147 dolari pe baril. Aurul a coborît şi el pînă la 794,8 dolari pe uncie, după ce în data de 5 august era 875 dolari, iar în martie se tranzacţiona şi la preţuri de peste 950 de dolari.

×
Subiecte în articol: economic dolari