x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum se inmultesc banii

Cum se inmultesc banii

21 Mar 2005   •   00:00

Bancile anunta una dupa alta scaderea dobanzilor la credite, dar ele scad si la depozite. Cei care au economii la banci trebuie acum sa caute posibilitati mai bune de fructificare a banilor. Bursa si organismele de plasament colectiv sunt optiuni de luat in seama.



  • de ADRIAN MIHAI
  • OPORTUNITATE. Emisiunile de actiuni devin mai atractive atat pentru companii, cat si pentru investitori
    De la inceputul anului, dobanzile la depozite au scazut cu cateva puncte procentuale. Procesul va continua. Intrebat daca ele vor ajunge la un nivel real negativ (adica mai mic decat inflatia tintita anul acesta la 7%), Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, a lasat sa se inteleaga ca si acest lucru este posibil, nivelul de remunerare a economiilor fiind dictat nu doar de rata inflatiei, ci si de cererea si oferta de bani. Aceasta inseamna ca, daca ai banii la banca, nu numai ca nu-i mai inmultesti, ci chiar se depreciaza putin, dar este totusi mai bine decat a-i pastra acasa, la saltea. Cert este ca banii nu se vor mai duce cu acelasi elan spre conturile de depozit, ci vor cauta si alte utilizari, mai profitabile.

    SOLUTII. Bursa de Valori a avut anul acesta un debut spectaculos. In cateva saptamani s-au inregistrat cresteri de zeci de procente ale indicelui BET. Au urmat o temperare si apoi o scadere, denumita de specialisti "corectie". Chiar si in aceste conditii, indicele BET a crescut fata de prima zi a anului cu 28%. Asadar, daca ati fi investit in actiunile din cosul indicelui BET, ati fi avut cu 28% mai multi bani. In cele doua luni si jumatate de la inceputul anului, daca banii ar fi stat la banca, s-ar fi inmultit cu doar 3-4%. Banii din banca sunt insa garantati de catre Fondul de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar. Plafonul actual este de 135,24 milioane de lei. Daca ai mai multi bani, ii imparti la mai multe banci si astfel garantarea creste. Cand vine vorba de actiuni, nimeni nu certifica cresterea si nici macar mentinerea valorii acestora. Fiind vorba de investitii, in cazul unui crah financiar poti pierde totul. In practica insa, lucrurile nu sunt chiar asa de negre.

    OFERTELE PUBLICE. Scaderea dobanzilor deschide un nou drum. Finantarea companiilor prin ofertele publice de actiuni, prin Bursa. O dobanda scazuta la banci te face sa te gandesti daca nu cumva vrei sa devii actionar la o companie aflata in plina dezvoltare, care are nevoie de resurse pentru a-si finanta proiectele. Emisiuni de actiuni au existat si pana acum, dar numarul lor a fost unul redus.

    FONDURILE DE PLASAMENT. Organismele de plasament colectiv reprezinta o alta optiune pe care trebuie sa o aveti in vedere daca vreti sa inmultiti banii. La randul lor, ele investesc banii mai ales in certificate de trezorerie si actiuni cotate. Valoarea titlurilor de investitor a crescut in ultimul an cu 15% pana la 75%, in functie si de gradul de risc al fondului. Cu cat riscul este mai ridicat, cu atat castigul posibil este mai mare.

    DOBANZI
    Liberalizarea contului de capital prin posibilitatea cetatenilor straini de a realiza depozite in lei este programata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru 11 aprilie. Dobanzile real negative, adica mai mici decat inflatia, anuntate de guvernator sunt plauzibile. Explicatia este destul de simpla. Persoanele straine nu sunt afectate de inflatia din Romania. Aceasta inseamna ca si o dobanda de 7% pentru ele este mai buna decat cele cateva procente oferite de bancile "de acasa". La aceasta dobanda se mai adauga si aprecierea monedei nationale. Aceasta inseamna ca, daca pe parcursul unui an, leul se intareste cu 20%, atunci castigul investitorului strain va creste si el, deoarece va putea cumpara valuta mai ieftin. De aici concluzia ca nu numai exportatorii sufera, dar nici chiar Bancii Nationale nu-i convine intarirea leului.
    ×
    Subiecte în articol: economic banii