Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După niște calcule riguroase, a ajuns la concluzia că această strategie, care lipsea din bogata panoplie de strategii guvernamentale, trebuie să se întindă până în 2035. Sarcina de a pune în operă măreața operă a revenit Ministerului Dezvoltării, care a elaborat și lansat acum în dezbatere publică un act normativ pentru aprobarea Politicii Urbane a României 2035. Sub avalanșa de bune intenții cuprinse între coperțile noului document se ascunde însă un obiectiv foarte clar exprimat: majorarea taxelor și impozitelor locale, precum și inventarea unora noi. Mesajul transmis administrațiilor locale este unul tranșant: maximizați-vă veniturile.
Nevoia unor transformări urbane sustenabile, aflăm din nota de fundamentare a proiectului, este subliniată de Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a UE, în special de obiectivul 11 pentru dezvoltare durabilă, dedicat transformării oraşelor în unele incluzive, sigure, reziliente și durabile. Este surprinzător faptul că experții Guvernului și-au adus aminte acum de Agenda 2030, un proiect pe care autoritățile de la București l-au ignorant constat, drept pentru care au fost criticate în repetate rânduri că fac prea puțin pentru implementarea acestei strategii, iar mărturie stau rezultatele mediocre obținute.
Anunț „șocant” de la Palatul Victoria: nu avem o dezvoltare urbană durabilă
Nota de fundamentare care însoțește proiectul abundă de constatări contemplative, de lucruri pe care presa le-a sesizat de nenumărate ori în ultimii zeci de ani, dar administrațiile locale, în care tot partidele politice fac legea, au preferat să rămână surde și să-și vadă mai departe de agenda proprie, care de foarte multe ori nu are nimic comun cu cea a oamenilor. Acum Guvernul ne spune că România este astăzi una dintre puținele țări din Uniunea Europeană fără o politică clară de dezvoltare urbană și fără un program bugetar de stat dedicat exclusiv zonelor urbane/metropolitane și, în concluzie, lucrurile nu arată bine deloc. „Traiectoria actuală de dezvoltare a oraşelor românești nu este durabilă. Aceasta este caracterizată de tendințe negative, cum ar fi expansiunea urbană, suburbanizarea, creșterea costurilor locuințelor și utilităților, alături de provocări de mediu, cum ar fi poluarea și evenimentele meteo extreme generate de căldură. Abordarea acestor provocări și, în același timp, reducerea decalajului dintre oraşele dinamice și cele stagnante sau în declin, se află la baza unei abordări de dezvoltare urbană care este incluzivă, echitabilă și durabilă”, ne comunică actualul Guvern care ne vorbește despre dezastrul urban la modul abstract, fără a sufla un cuvânt despre cei care au gândit și planificat „științific” acest dezastru.
Cum ne promite Guvernul că vom atinge „binele comun”
Pornind de la construcțiile haotice care sluțesc orașele, Politica Urbană a României 2035 ne anunță că vine cu soluții clare pentru a le transforma în oaze de bună guvernare. Pentru atingerea acestui obiectiv, soluția identificată este propunerea unui „set de principii directoare de planificare, dezvoltare și management al zonelor urbane de toate dimensiunile, reprezentând totodată un instrument de consolidare a capacității administrative”. Astfel, noua politică croită pentru orașele țării se va baza pe patru piloni, scopul final fiind atingerea „binelui comun”, un fel de Nirvana adaptată. Pentru asta, va trebui ca orașele noastre să îndeplinească un cumul de excelențe: să fie verzi, reziliente, competitive, productive, echitabile, inclusive și bine guvernate. Toate aceste idealuri urbane au fost adunate de Guvern, cel mai probabil ghidându-se după principiul care face carieră în viața politică românească „promite, că nu te costă nimic”, pentru că de atingerea lor nici nu poate fi vorba, într-o țară în care administrațiile publice nu au fost în stare să dezvolte nici măcar o infrastructură acătării pentru biciclete. Guvernul se arată însă mărinimos când este vorba despre promisiuni și își mai asumă și un obiectiv transversal. Acesta se referă la valorificarea instrumentelor digitale pentru a atinge scopurile politicii urbane și pentru a sprijini implementarea conceptului de smart city la nivel național.
Impozite și taxe mai mari și mai multe
Noua strategie nu ocolește nici aspectul financiar și sfătuiește administrațiile locale să-și facă planuri pentru creșterea veniturilor. Pentru ca mesajul să fie foarte clar, strategia precizează că este necesară creșterea veniturilor din surse proprii prin creșterea marjelor de impozitare pe proprietate și adoptarea unor surse alternative de impozitare. Primul pas pentru creșterea impozitelor pe construcțiile rezidențiale este sugerat de realizatorii strategiei, care spun că trebuie să se apeleze la folosirea unor instrumente mai potrivite pentru evaluarea valorii proprietăților, aliniate cu cele folosite de evaluatorii autorizați pentru proprietățile non-rezidențiale. De asemenea, se are în vedere „introducerea unor metode de finanțare inovatoare, care cuprind creșterea în valoare a terenurilor - cum ar fi taxe de dezvoltare”. Ascunsă în spatele unei exprimări sofisticate, propunerea trebuie citită astfel: vrei să construiește ceva pe un teren, vei plăti o nouă taxa către primărie. Este lansată și ideea creării unui Fond pentru Dezvoltare Urbană (FDU) pentru a integra sursele de finanțare, pentru a evita dublarea investițiilor și pentru a asigura finanțări mai îndelungare. Și pentru a se asigura o mai mare implicare a societății civile în dezvoltarea urbană, strategia vrea o creștere a implicării ONG-urilor în consultările menite să ducă la crearea unui cadru care să aplice ideile inovatoare în conceperea proiectelor locale.
Strategia de Dezvoltare Durabilă, un eșec continuu de 14 ani
Deși România este o țară care are o dezvoltare haotică de 32 de ani, ea și-a făcut o strategie națională pentru dezvoltare durabilă (Orizonturi 2013-2020-2030). Apărută inițial în 2008, strategia a fost revizuită în 2018, după ce prima variantă s-a dovedit un mare eșec. Dacă în prima variantă se prevedeau termene clare pentru atingerea unor ținte, în a doua variantă acestea au dispărut. De exemplu, strategia din 2008 stabilea că până în anul 2013 performanţele sistemului medical se vor îmbunătăţi, iar starea de sănătate a populaţiei se va ameliora. Mai mult, până în 2020, vor fi atinşi parametri apropiaţi de cei ai sistemelor medicale din UE, iar în 2030, aceştia se vor alinia în totalitate. Evident, acest obiectiv a fost ratat cu brio, dar nimeni nu și-a asumat eșecul. De exemplu, în Raportul Starea Sănătății în Europa 2019 se scria că în România cheltuielile pentru sănătate au atins un minim istoric și sunt cele mai mici din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca procent din PIB. De asemenea, raportul mai arată că țara noastră avea cele mai mici cheltuieli cu prevenția și aveam cea mai mare rată a deceselor provocate de boli care puteau fi tratate. Să mai vorbim că până în 2013 se prevede promovarea unui sistem de transport care să faciliteze mişcarea în siguranţă, rapidă şi eficientă a persoanelor şi mărfurilor, dar am ajuns pe primul loc în Europa în privința ratei mortalității prin accidente rutiere, iar de această poziție ne ținem cu dinții.
