Prin programul "De trei ori subvenţii", creditul va fi garantat în proporţie de 80% de către Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR). Dobânda va fi de 2% pe an plus ROBOR.
"Am vrut să mă achit de promisiuni. Există pur şi simplu şi funcţionează cu începere din data de 20 iulie Un lucru foarte bun: dobânda este de 2% şi evident care se sprijină pe ROBOR, dar este o dobândă fixă şi va funcţiona pe toată perioada de contractare a creditului. Cu alte cuvinte, pentru trei ani (...) Este un credit sigur şi de o parte şi de alta, pentru că vin pe bani europeni, şi nu pe banii fermierilor. Vin pe bani europeni, pe un culoar sigur, la date sigure, în sume sigure. Ei doar pot să se ducă, să ia şi să se angajeze la executarea lucrărilor în vederea desfăşurării anului agricol în condiţii bune", a expica Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Totodată, el a spus că orice bancă poate să fie partener al programului.