x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fermierii primesc mai mulți bani prin Programul Tomata. Producția și consumul de roșii au crescut

Fermierii primesc mai mulți bani prin Programul Tomata. Producția și consumul de roșii au crescut

de Redacția Jurnalul    |    14 Sep 2023   •   19:30
Fermierii primesc mai mulți bani prin Programul Tomata. Producția și consumul de roșii au crescut

Guverenul a adoptat, joi, suplimentarea cu 65 milioane lei a Programului Tomata.

Bani pentru fermierii români. Ministrul Agriculturii anunţă suplimentarea Programului Tomata cu 65 de milioane de lei

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat că Executivul a adoptat, în şedinţa de joi, o hotărâre care prevede suplimentarea

"În şedinţa de astăzi a fost aprobată o hotărâre de Guvern privind continuare şi îmbunătăţirea programului de sprijin a producţiei de legume în spaţii protejate, cunoscut sub denumirea de Programul Tomata. În primul rând, hotărârea include suplimentarea bugetului pentru tomatele din ciclul 1 cu aproximativ 65 milioane lei, astfel încât să acoperim toate cererile de plată depuse de fermieri pentru producţia de tomate din ciclul 1. Bugetul creşte, aşadar, de la 292,9 milioane lei la 327,9 milioane lei.

Avem şi un număr record de beneficiari înscrişi în program în acest an şi anume aproape 22.088. Prin această decizie adoptată astăzi, beneficiarii eligibili din programul Tomata vor primi sprijinul de 3.000 de euro pentru 1.000 mp cultivaţi cu tomate în spaţii protejate”, a spus Florin Barbu, ministrul Argiculturii, la finalul şedinţei de joi a Executivului.

El a mai spus că, „prin acest act normativ asigurăm şi finanţarea pentru fermierii care se vor înscrie în programul pentru 2023 – 2024 şi vor primi 1.000 de euro/1.000 mp cultivaţi cu tomate, ardei, castraveţi, fasole verde, salată, spanac şi ceapă verde. Condiţiile de eligibilitate prevăzute în actul normativ nu au fost modificate faţă de anul anterior”.

De la începutul Programului Tomata în 2017, producţia internă s-a majorat cu 20%, iar consumul de tomate a crescut cu 18%.

×
Subiecte în articol: fermieri agricultura bani tomate roşii