x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Giganţii anunţă profituri uriaşe

Giganţii anunţă profituri uriaşe

de Daniela Ivan    |    20 Iul 2009   •   00:00

Renăscuţi pe banii americanilor, giganţii finan­ciari anunţă profituri uluitoare pentru vremuri de criză, după ce în urmă cu câteva luni cerşeau bani şi programe de ajutoare.



Analiştii au fost surprinşi de rezultatele financiare excepţionale înregistrate de băncile ame­ri­cane, ale căror profituri s-au situat între 2 şi 4 mili­arde de dolari numai în trimestrul al doilea din 2009.

BANK OF AMERICA
Cea mai mare bancă americană, Bank of America, a raportat un profit net 2,41 miliarde de dolari în tri­mestrul al doilea, însă cu 25% mai mic faţă de pe­ri­oa­da similară a anului trecut. Vestea bună este că ve­ni­turile gigantului financiar, care a înglobat la în­ce­pu­tul anului banca de investiţii Merrill Lynch, au cres­cut cu peste 60% în trimestrul al doilea, la 32,7 mi­liarde de dolari, de la 20,4 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut. în primele şase luni, veniturile băncii au crescut cu 83%, la 68,53 mi­liarde de dolari, de la 37,48 miliarde de dolari în primul semestru al anului trecut, iar profitul net s-a plasat la 5,23 miliarde de dolari, în urcare cu 23,3%, de la nivelul de 4,24 miliarde de dolari înregistrat în perioada similară din 2008.

JPMORGAN
Şi cea de-a doua instituţie finanţatoare din SUA, JPMorgan Chase, a înregistrat un profit net de 2,72 miliarde de dolari, în urcare cu 36% faţă de perioada similară a anului trecut, depăşind estimările ana­liş­ti­lor. Veniturile băncii au crescut în aceeaşi perioadă 41%, la 27,71 miliarde de dolari. Analiştii estimau un profit de circa şapte ori mai mic şi venituri cu aproa­pe două miliarde de dolari mai reduse. În plus, ban­ca a plătit, în luna iunie, suma de 25 de miliarde de dolari către Trezorerie, suma primită prin programul TARP de 700 de miliarde de dolari pentru salvarea băncilor.

CITIGROUP
A treia mare bancă din Statele Unite, Citigroup, beneficiarul unui ajutor de 45 miliarde dolari din partea statului american, a anunţat un profit de 4,28 miliarde dolari pentru trimestrul al doilea, compa­rativ cu o pierdere de 2,5 miliarde dolari în perioada similară din 2008. Profitul Citigroup are la bază un câştig excepţional, de 11 miliarde dolari, înainte de impozitare, rezultat din fuziunea companiei de brokeraj a grupului, Smith Barney, cu o divizie a Morgan Stanley. "Datele principale arată bine. Banca a avut rezultate foarte bune pe partea de investiţii de capital, dar şi pierderi în creştere din activitatea de retail bancar. Faptul că statul controlează o participaţie la Citigroup îi pune într-o poziţie dezavantajoasă. Este greu să atragi personal competent şi să câştigi cotă de piaţă când eşti supravegheat de stat", a spus Bill Fitzpatrick, analist la compania americană Optique Capital Management.

GOLDMAN SACHS
Goldman Sachs a raportat şi ea o creştere de 33% a profitului în trimestrul al doilea, la 2,7 miliarde de dolari. Profitul net al fostei bănci de investiţii a crescut cu 33% în trimestrul al doilea, de la 2,05 miliarde de dolari în intervalul similar din 2008. Pentru pri­mele trei luni ale anului, Goldman Sachs a raportat un profit net de 1,66 miliarde dolari, de peste două ori mai mare decât estimau analiştii.

×
Subiecte în articol: economic miliarde dolari